Dosarul Colectiv: DNA cere pedepse de până la 15 ani pentru Piedone și trei angajate din primărie

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 25.11.2019 - 15:40

Procurorul DNA a cerut pedepse orientate spre maximum legal,15 ani de închisoare, pentru trei inculpați din dosarul Colectiv: fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, și trei funcționare din primărie, acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

SHARE

Tribunalul Bucureşti a început, luni, dezbaterile finale în dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi, între alţii, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, şi patronii clubului.

Procurorul DNA a acuzat faptul că fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și cele 3 funcționare ale primăriei au emis autorizație de funcționare pentru Clubul Colectiv, fără autorizație de securitate la incendiu.

Inculpații au susținut că, în baza unor hotărâri de Consiliu Local, primarul și funcționarii ar fi trebuit să țină cont la eliberatea autorizației de funcționare a clubului doar de avizele de Mediu și sanitar-veterinare, nu și de autorizația de securitate la incendiu.

Procurorul DNA a prezentat mărturiile unor specialiști de la prefectură și primărie potrivit cărora Piedone și funcționarele trebuiau sa țină cont și de autorizația de securitate la incendiu.

Judecătorul care se ocupă de acest dosar, Mihai Bălănescu, a stabilit ca dezbaterile să aibă loc pe parcursul mai multor zile. În aprilie 2016, dosarul ”Colectiv” a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime.

În proces sunt judecaţi patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare, cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.