Nou răgaz pentru Dragnea. CCR a admis sesizarea privind completele de judecată de la Curtea Supremă

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 07.11.2018 - 17:15
Dragnea obține un răgaz important în procesul penal. Foto Inquam Photos/Alexandru Bușcă
Dragnea obține un răgaz important în procesul penal. Foto Inquam Photos/Alexandru Bușcă

Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători judecători, reclamată de Liviu Dragnea.

SHARE

CCR a anunţat că a admis sesizarea formulată de prim-ministru şi „a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013".

Citește și Dragnea obține o nouă amânare în proces, cu ajutorul avocaților celorlalți inculpați

Potrivit comunicatului Curții Constituționale, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018".
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului, Senatului, Camerei Deputaţilor şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Un punct de vedere similar a fost susţinut în faţa Curţii de reprezentantul Guvernului, fostul judecător CCR Toni Greblă, în prezent secretar general al Executivului.
„Puterile statului trebuie să lucreze loial între ele, astfel încât să nu existe conflicte fie pozitive fie negative de natură constituţională. Un alt aspect este respectarea principiului legalităţii care guvernează desfăşurarea procesului judiciar în România”  a declaratToni Greblă, care a suţinut în faţa judecătorilor constituționali punctul de vedere al Guvernului la dezbaterea privid existenţa unui posibil conflict de natură constituţională între Parlament şi Curtea Supremă de justiţie în ceea ce priveşte tragerea la sorţi a componenţei completurilor de cinci magistraţi de la această instanţă.  

Citește și Liviu Dragnea acuză „excesul de putere" al Curţii Supreme

Preşedinta ICCJ Cristina Tarcea a afirmat că nimeni nu o va putea convinge că tragerea la sorţi a completelor de cinci judecători trebuia făcută în iulie 2018, când au intrat în vigoare modificări ale Legii de organizare judiciară.

Decizia de miercuri a CCR îl ajută pe Liviu Dragnea, în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanță la 3,6 ani de închisoare cu condamnare pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

Citește și Cristina Tarcea răspunde acuzaţiilor lui Livu Dragnea: La Înalta Curte se respectă legea

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te