Newsweek România: Când v-ați gândit să fugiți peste graniță?
Daniel Marcu: Eu sunt medic veterinar. După ce am terminat facultatea, la București, la insistențele părinților, m-am întors acasă.
Am primit un post aproape, în localitatea Ohaba, din județul Alba. Imediat au început
neplăcerile.
Făcusem cursuri de dresaj și aveam un dog german și doi ogari rusești. Activistul de partid mi-a spus că fac risipă.
Într-o zi a căzut o vacă, din picioare. Era mai slabă. După ce i-am făcut o cezariană, s-au revoltat tovarășii că de ce nu am cerut aprobare.
Pe atunci nu aveai voie să sacrifici animale, în special femele, nu puteai să castrezi scroafele, să sacrifici vițeii.
Într-o altă zi, o vacă nu se mai putea reproduce și am dat aviz pentru abator. M-au băgat în ședințe, m-au amenințat cu pușcăria, că de ce am dat aviz de sacrificare.
Trebuia să avizez că se recoltează 8-9 tone de grâu și de porumb la hectar. În realitate, se făcea câte o tonă la hectar. Animalele erau niște schelete. Nu am vrut să semnez.
Atunci am început să înțeleg că nu se vor opri aici, iar cu mine oricum nu se puteau înțelege. Eram în 1989. Aveam două ore de program la televiziune, curentul se întrerupea.
Banii nu îmi ajungeau, primeam 900 de lei ca medic.
V-ați făcut un plan?
Aveam un verișor care, de când era mic, se gândea să plece. Trecuse odată în Iugoslavia și l-au prins. A scăpat cu circumstanțe atenuante.
Mi-a zis că a găsit o călăuză, la Nădlac, care ne trece frontiera. M-am hotărât dintr-o dată. Discuția am avut-o vara. Mi-a zis că plecăm toamna, când e porumbul înalt și nu ne văd grănicerii.
M-am antrenat toată vara. De la Ohaba la Alba sunt 30 de kilometri. Luam o raniță în spate și veneam în pas alergător.
„Am ajuns la Mureș.
Era lapoviță cu ninsoare.
M-am dezbrăcat, hainele
mi le-am pus într-un sac.
Când am intrat în apă,
pe la genunchi, au început
să îmi clănțăne dinții“
-Daniel Marcu
Știam că vom intra în Mureș, iar toamna apa era foarte rece. Trebuia să mergem mult în lungul lui.
Fiind medic, am testat un tonic cardiac pe care îl foloseam la tauri. Am luat un flacon de 10 mililitri de pentetrazol și l-am pus doar pe limbă.
După câteva secunde, mi s-a dus tot sângele în cap, m-au luat amețelile. Tonicul susținea bătăile inimii, pompând sângele. M-am gândit să îl iau când intru în Mureșul rece ca să nu fac stop cardiac.
Când a venit momentul?
În octombrie, era o vreme rece, fulguia. Am primit un telefon: vii acum sau nu, pentru că săptămâna viitoare se apucă de cules porumbul.
Atunci i-am spus mamei, care a avut un șoc. Tata era director administrativ la spital. Se gândea că îl dă afară din serviciu.
Ne-am urcat în tren și am mers la Timișoara. Mai erau cu mine vărul meu și o femeie. Eu aveam un costum de schimb, o seringă, antibiotice și un cuțit.
___________
Citește dosarul integral „Frontieriștii”
De șapte ori, ilegal, peste graniță
Iuliu Maniu, cel mai însemnat „fugar” de după instalarea comuniștilor
___________
Am ajuns la Nădlac și ne-am întâlnit cu călăuzele, care erau doi slovaci dintr-o comunitate de lângă Arad. Ne-au spus că nu știu sigur cât trebuie să mergem de-a lungul Mureșului.
Ne-au zis că, dacă mergem prea mult, s-ar putea să ajungem înapoi, pentru că Mureșul face o buclă, în Ungaria, și se reîntoarce pe teritoriu românesc.
Dacă mergeam prea puțin, rămânem tot în țară. Am mâncat o rață, cafea, ciocolată ca să am forță.
Am ajuns la Mureș. Era lapoviță cu ninsoare. M-am dezbrăcat, hainele mi le-am pus într-un sac.
Când am intrat în apă, pe la genunchi, au început să îmi clănțăne dinții. Am rupt o fiolă de pentetrazol, am luat 5 mililitri, am simțit o căldură și am intrat în apă.
Am început să înaintez spre mijlocul Mureșului. Când lovea vântul, parcă băga cuțite în tine. Mureșul era săpat cu draglina ca să fie cât mai mare.
Am ajuns pe mijloc. După o oră aud focuri de armă. S-a albit cerul de la lansatoare de rachetă.
Grănicerii i-au depistat pe vărul meu și pe femeia care ne însoțea, pentru că erau prea aproape de mal. Au început să tragă după mine. Am mers, o vreme, cu capul sub apă.
Cât a durat drumul prin Mureș ?
După 4-5 ore de mers prin apă eram epuizat. M-am tras către mal, am ajuns pe pământ, dar nu mă puteam mișca.
Mă termina vântul. Am pus, cumva, mâna pe cuțit, am adus punga în fața mea și, după câteva minute, am împins vârful în plastic.
Am deschis punga, am scos o salopetă și am pus-o pe mine. Nu știam unde sunt. Mi-am făcut un antibiotic în picior cu seringa.
După ceva timp, mi-am dat seama că sunt tot pe fâșia dintre granița României și Ungariei. Nu trecusem la unguri.
Am ajuns pe fâșia de graniță și am dat peste un canal de colectare a mizeriei de la porci. M-am dezbrăcat și am intrat, l-am trecut.
Am ieșit, miroseam a rahat de porc, mi-am frecat corpul cu iarbă. Ajunsesem în Ungaria.
Când mi-am întors privirile și am văzut luminile de la vamă, acela a fost cel mai frumos moment din viața mea. Intrasem în libertate.
Am mers prin porumb și am ajuns în orașul Mako. M-am predat la o patrulă de poliție. A doua zi m-am prezentat la Centrul de recrutare. Era plin de români.
M-au întrebat de ce am plecat. Am zis: motive politice, religioase, de libertate.
Mi-au dat un buletin de identitate și mi-au zis că am loc de muncă îngrijitor de vaci undeva către granița cu Slovacia. Mi-au dat 500 de forinți.
Ați acceptat oferta?
Stăteam în niște blocuri dezafectate unde trăiau români. Ca să fac ceva bani munceam, noaptea, la negru, la trandafiri.
Am decis să plec cu încă o persoană la Budapesta. În gară, am găsit un grup de români. Ne-au luat pentru că alți doi oameni din grupul lor inițial nu veniseră.
Am mers până într-un oraș de munte, iar de acolo trebuia să urcăm într-un fel de mocăniță. Ne vâna poliția locală, pădurarii și civilii care primeau recompense.
În fiecare stație veneau controale și noi ziceam doar „ighen, igen“ (da, în maghiară n.red.).
Ne-am dat jos din tren și am mers pe jos 20 de kilometri prin munte. Am ajuns în Austria, pe un deal.
A venit o mașină, era chiar primarul. Ne-a luat, ne-a dus într-un sat, ne-a dat o Cola și covrigi. La un casetofon cânta Lambada.
După o săptămână de la plecarea din România, ajunsesem la Graz. Aici, am stat două săptămâni în lagăr, într-o cameră uriașă cu paturi suprapuse.
Când a început Revoluția, eram într-un hotel în Alpi. Așteptam să plec spre America. Când l-au împușcat pe Ceaușescu, am vrut să mă întorc, dar nu aveam acte.
___________
Citește dosarul integral „Frontieriștii”
De șapte ori, ilegal, peste graniță
Iuliu Maniu, cel mai însemnat „fugar” de după instalarea comuniștilor
___________
A fost crâncen. Prin ianuarie, a venit și verișorul meu și au început să apară românii.
De ce ați decis să vă întoarceți?
Eu m-am angajat la un austriac care avea o firmă de confecționat metale, în Graz. Eram privit cu simpatie. Dar nu m-am putut adapta, nu știam limba.
Mie îmi place să citesc. Mă uitam la filme, la cărți, în ziare și nu înțelegeam nimic. Eram necăsătorit, era dificil să îți găsești o parteneră. După trei luni strânsesem 3.000 de mărci.
Voiam să îmi continui carierea profesională pentru care m-am pregătit în facultate. Și am decis să mă întorc.
Daniel Marcu spune că, imediat după ce s-a întors, a regretat că a făcut acest pas. Acum nu mai regretă. A cumpărat pământ și a crescut animale.
Afacerea cu animale nu a mers. Când pământul a devenit bun de construit case, l-a vândut pe bani buni. Acum trăiește, alături de familie, în Alba Iulia.
___________
Citește dosarul integral „Frontieriștii”
De șapte ori, ilegal, peste graniță
Iuliu Maniu, cel mai însemnat „fugar” de după instalarea comuniștilor
___________
Comentarii 0