O oomânca a schimbat lumea dansului, dar, ulterior, și pe cea a terapiilor alternative. Prietenă apropiată cu Brâncuși, a fost una dintre vedetele vieții artistice pariziene interbelice, dar a rămas puțin cunoscută în țara natală. Numele ei: Elia Codreanu, dar toți apropiații i-au spus Lizica.
Românca uitată care a schimbat lumea. Dansatoare, prietenă cu Brâncuși, a adus yoga în Europa
Eliza „Lizica” Codreanu s-a născut la Bucureşti, în familia cu cinci copii a avocatului Ion Sionescu Codreanu.
Toată copilăria a petrecut-o cu ochii la sora mai mare, Irina, care era pictoriţă şi sculptoriţă. Era fascinată de lumea, speranţele, poveştile surorii ei artiste.
Creşte într-un mediu în care cultura joacă un rol important, într-o perioadă când familiile înstărite organizau serate artistice în casele lor, inspirate din viața culturală franceză, cum era și cazul familiei ei.
Tatăl ei organiza acasă serate de poezie și muzică la care participa toată familia, copiii interpretând fragmente muzicale la instrumentul favorit.
Citește și: Care sunt cele mai scumpe sculpturi ale lui Brâncuși? Recordul, deținut de o lucrare de 71.000.000 $
Părinții erau şi ei înzestrați cu talent: tatăl cânta în corul bisericii Sfântul Ilie din Rahova, iar mama avea voce de soprană. Printre invitați se afla și fratele ei, profesorul Florian Grigorescu, absolvent al Școlii de Belle-Arte din București.
Cu toate că Lizica știe să cânte la pian, ea preferă să danseze la aceste serate, improvizațiile ei primind o caldă apreciere din partea invitaților.
În 1918, își termină studiile gimnaziale la Institutul Pompilian, la fel ca frații și surorile sale. Este înscrisă la Școala de Arte Frumoase, urmând în paralel cursuri de dans, potrivit mosteniri-coregrafice.ro.
Lizica alege arta plastică și istoria artei, pentru că în acea perioadă nu exista o secție de dans în cadrul Facultății de arte.
Cei care doreau să urmeze o carieră în domeniul artei dansului luau cursuri particulare de dans, cu posibilitatea specializării în străinătate.
Lizica Codreanu - cea are fumează - împreună cu Brâncuși și prietenii comuni - Foto: eroiiromanieichic.ro
Lizica soseşte la Paris în vara anului 1919, urmată peste cîteva luni de sora ei mai mare, Irina, prima pentru a studia dansul, a doua, sculptura. Ambele făcuseră primii paşi în artă încurajate de părinţi şi frecventaseră cercurile de prieteni ai familiei cu preocupări artistice.
Lizica e chiar citată în programele diferitelor serate organizate după terminarea Primului Război Mondial în beneficiul răniţilor, alături de artişti profesionişti.
La Paris a studiat baletul clasic cu Mesdames Valadina şi Bronislava Nijinska, dar a simţit că mişcările clasice trebuie să fie baza unei alte construcţii de mişcare. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă.
Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea tarziu cu Irina, Brâncuşi, Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum.
Citește și: Care a fost cel mai periculos loc din București? Brâncuși fura din „cutia milei” a bisericii zonei
De altfel, cea mai importantă întâlnire pentru surorile Codreanu o constituie aceea cu Brâncuşi.
Maestrul le primeşte cu simpatie în atelierul său şi pentru prima dată renunţă la principiul de a nu avea „ucenici”.
El acceptă dintr-odată nu una, nu două, ci trei absolvente ale Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (Irina Codreanu, Militza Petraşcu şi Margareta Cosăceanu), rebotezate cu nume bărbăteşti (Costică, Petrică şi, respectiv, Mihalache), potrivit dilemaveche.ro.
Lizica este exceptată de la regula supranumelui bărbătesc, dar nu și de la rebotezare, devenind pentru totdeauna „Ţiganca”, probabil pentru pielea mai închisă la culoare.
Românca a revoluționat și arta dansului
Alături de compozitorul român Marcel Mihailovici, ajuns la Paris la recomandarea lui Enescu și simpatizat de Brâncuși care-l porecise „Cipică”, Lizica și Irina luau adesea masa chiar la Brâncuși acasă, bucurându-se într-o atmosferă relaxată, prietenească chiar de bucate gătite de marele sculptor. În plus, acolo cunoaște o serie de mari personalități.
În atelierul lui Brâncuşi, tânăra dansatoare îl va putea cunoaște pe un alt obişnuit al locului, compozitorul Erik Satie, şi, când va imagina propria coregrafie pentru ciclul acestuia, „Gymnopédies”, în mod excepțional, Brâncuși însuşi va concepe costumul dansatoarei.
A rezultat un costum riguros geometric şi cu un neobişnuit bicorn orizontal care împodobea capul dansatoarei.
Repertoriul ei de dans este construit pe compoziţii ale muzicienilor contemporani, întâlniţi în cercurile pariziene devenite familiare: Marcel Mihalovici, Erik Satie, Darius Milhaud, Serghei Prokofiev și Jean Wiener.
Deosebit de fructuoasă este colaborarea cu Sonia Delaunay, prietenă apropiată a lui Tristan Tzara, care pregăteşte costumele pentru reluarea pe scenă a piesei „Le Cœur à Barbe”.
Lizica, dansând chiar în costumul creat chiar de Brâncuși - Foto: eroiiromanieichic.ro
Chiar Brâncuși o fotografiază dansând printre lucrările din atelierul său - lucru unic în acel spațiu sarisant pentru maestru - ba chiar realizează o sculptură, „Vrăjitoarea”, ce o înfățișează pe Lizica dansând.
Cariera dansatoarei se întrerupe brusc în 1927, odată cu căsătoria cu Jean Fontenoy, ziarist și scriitor comunist, iar, mai târziu, colaboraţionist convins, cu care avea o relație din 1922.
Căsnicia lor va dura nouă ani, din care doar patru trăiesc împreună, din cauza deplasărilor numeroase ale lui Fontenoy.
Agenția de presă Havas, la care lucra, îl trimite în 1928 într-o misiune în China, unde este însoțit de Lizica, deja însărcinată. Fiul lor, François, căreia Lizica i se dedică în întregime, se naşte la Shanghai.
În acest timp, cariera lui Jean Fontenoy cunoaște o evoluție rapidă, lansează „Jurnalul din Shanghai”, iar sub conducerea lui se va crea agenția de radiotelegrafie din Indochina, al cărei agent federal devine.
Călătorește mult cu Lizica în China, India, Japonia și Statele Unite, acordând puțin timp fiului lor.
Fiind plecat în numeroase deplasări de-a lungul timpului, în decursul cărora are și aventuri amoroase, Jean Fontenoy se îndepărtează de Lizica, iar aceasta este din ce în ce mai tristă şi singură în lumea orientală.
Citește și: S-a iubit Constantin Brâncuși cu Maria Tănase? Adevărul despre povestea care i-a fascinat pe români
Totuși, acolo i se dezvăluie totodată noi perspective asupra dansului și corpului. Este fascinată de teatralitatea mișcărilor din dansurile orientale, care au rolul de a exprima, nu de a povesti, fiind cuprinse într-un ritual şi recunoaște în ele elemente din practica sa personală de dansatoare.
Lizica încearcă să-și restabilească echilibrul interior prin explorarea acestor noi aspecte legate de mișcare, în timp ce căsnicia sa se îndreaptă spre sfârșit.
Dar, în toamna anului 1930 se îmbolnăvește de malarie. Epuizată, aplică practicile yoga pentru a se vindeca, unele mișcări fiindu-i deja cunoscute din improvizațiile sale după „Gymnopediile” lui Erik Satie.
Apelând la filosofia budistă din dorința de a înțelege sensul acestor practici în privinţa armonizării dintre energia individuală și cea cosmică, aplică aceste principii și în viața personală și, cu o disciplină strictă, reușește să depășească boala și să își recapete energia și liniștea.
După ce despărțirea de soțul ei devine irevocabilă, Lizica își dorește că fiul ei să aibă o copilărie frumoasă într-un mediu familial afectuos, alături de sora ei Irina, Marcel Mihalovici și Brâncuși.
Eliza Codreanu fotografiată chiar de Brâncuși dansând în atelierul marelui sculptor - Foto: eroiiromanieichic.ro
Se întoarce în România, unde îl prezintă pe fiul său părinților, însă realizează că își dorește să o ia de la început tot la Paris, având în minte multe idei și proiecte, printre care deschiderea unui cabinet de yoga.
Divorțul de Fontenoy se finalizează în 1936, dar fostul soț va continua să îi viziteze periodic, chiar și după ce se recăsătorește.
În august 1938, în articolul intitulat „Hatha yoga și frumosul” revista Vogue menționa deschiderea unui cabinet de hatha yoga de către Lizica Codreanu, care închiriase un spațiu la parterul unei clădiri din vecinătatea Palatului Elysée.
Informaţia era însoțită de șase fotografii, în care apar Lizica și elevele sale în variate poziții de yoga:
„Mai concret, doamna Lizica Codreanu, care a făcut un studiu serios de cultură fizică hindusă, tocmai a deschis o școală unde această metodă va fi predată și practicată după toate normele unei experiențe milenare.”
Căsătoria cu Jean Fontenoy o îndepărtase pe Lizica de cariera sa de dansatoare însă îi deschisese un nou capitol de viață, prin intermediul călătoriilor efectuate timp de trei ani în China, Japonia și India.
Tot în 1938, Lizica îl cunoaște pe artistul german Hans Bellmer, care sosise la Paris de puțin timp, după ce își pierduse soția.
Între ei se naște o dragoste care durează aproape un an, cei doi având aceleași convingeri asupra psihologiei și fiziologiei, a relației dintre corp și spirit, până când Bellmer pleacă să se refugieze din calea războiului în sudul Franței.
Citește și: Bărbatul pentru care Maria Tănase și-a vândut bijuteriile. A fost arestată pentru spionaj
În timpul războiului, prietenii Lizicăi, adunați mai înainte în jurul lui Brâncuși, se răspândesc, însă au în continuare grijă unii de alții, își scriu frecvent.
În timp ce Brâncuși rămâne la Paris, în atelierul său, Lizica și Irina împreună cu Cipică și Monique Haas, viitoarea lui soție, se mută în sudul Franței.
Lizica pleacă la Cannes pentru a-și căuta de lucru, dar după un an se reîntoarce la Paris, ca să nu-și închidă centrul de hatha yoga. François va rămâne în grija Irinei și a lui Cipică.
Școala sa de yoga este foarte apreciată, fiind frecventată de personalități din domeniul artistic, diplomatic și de afaceri, printre care marile vedete ale cinematografiei mondiale, actriţa Olivia de Havilland și Peter Ustinov.
Tot acolo dezvoltă tehnica masajului cu tălpile pe coloana vertebrală, inspirată din tradițiile țigănești din România, cu care face furori.
Revista Continental Day Mail îi dedică un articol, pentru care jurnalista Catherine Casey realizează un reportaj.
Ea descrie principiile folosite de Lizica în ședințele sale, „conform unei concepții inedite și a unei logici întemeiate pe „principii provenite din hatha yoga, gimnastica suedeză, acupunctura chinezească, postúrile egiptene inspirate din obiectele de artă expuse în cabinet, practicile țiganilor, cunoscute de doamna Codreanu (din România sa natală) și principiile de bază ale dansului modern”.
Îmbătrânind, Lizica se gândeşte să-şi închidă cabinetul și să se pensioneze, însă datorită numeroaselor solicitări din partea unor personalități ale vremii, printre care ducele și ducesa de Windsor, contele și contesa de Paris, Coco Chanel, unii membri ai familiei Ricci sau prințesa Grace de Monaco, își amână decizia până în 1971.
Se va stinge din viaţă în 1993 la Louveciennes, lângă Paris, la vârsta de 93 de ani. Fusese în ultima călătorie în țara natală în urmă cu 25 de ani..
În 1995, la doi ani după moartea sa, Biblioteca Naţională Franceză a elogiat-o cu o colecţie de imagini şi postere de film cu Lizica, din anii ’20 şi ’30 în cadrul expoziţiei „Le cinema aux rendez-vous des Arts”.
Eliza „Lizica” Codreanu a rămas puțin cunoscută în România, cu toate că a fost una dintre elebritățile vieții artistice pariziene interbelice și postbelice. A fost una dintre creatoarele mișcării de avangardă în dans și printre primii europeni care au popularizat în Europa yoga și terapiile alternative orientale, în general.
