În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de 71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa.
Enigma morții lui Ștefan cel Mare: De ce niciun medic al lumii nu a reușit să-l vindece pe domnitor
În urma sa rămânea o ţară consolidată şi amintirea unei glorii fără precedent în istoria românilor.
”Vitejia şi succesul lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor, tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski.
”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei locuri la spate.
Citește și: Povestea domnitorului român care a renunțat la tron după o noapte de amor cu o rusoaică. Fuge la ea
Tot el – minunată faptă – înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din ţară.
Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva duşmanilor.
Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere cronicarul polon Miechowski.
Deşi este cunoscută cu precizie data morţii sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat în mormânt cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui, potrivit historia.ro.
O rană foarte veche i-ar fi adus pieirea
Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două. Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi moartea marelui voievod.
Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet şi s-a redeschis către anii bătrâneţii.
Rana ar fi căpătat-o după un asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.
”Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă ţara timp de peste patru decenii.
Citește și: Care domnitor a vrut să unească cele trei Țări Române înaintea lui Mihai Viteazul? De ce a eșuat?
Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.
Mai mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.
Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste. Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.
Ucis de gută?
Alți istorici afirmă că domnitorul ar fi murit de gută. De exemplu, majoritatea cronicilor medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare, potrivit rfi.ro.
”Arată bine la trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano, medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul moldovean.
Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest gen.
Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi tratament adecvat.
Medicii nu reușeau să-l vindece
În aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În 1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.
La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru domn”, scria Giurăscu.
Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri, farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.
Citește și: Enigma sabiei lui Ștefan cel Mare: Arma primită de la Papa să salveze creștinătatea a ajuns la turci
Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi propunând tratamente ineficiente.
Alături de veneţian mai vine la Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu, iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora.
