Ziua de 10 mai a fost o sperietoare pentru regimul comunist, pentru legăturile majore pe care le avea cu istoria țării prin prisma monarhiei pe care comuniștii au desființat-o la 30 decembrie 1947.
Data fusese conectată indisolubil la generațiile trecute de români, mai ales că, pentru opt decenii fusese chiar Ziua Națională a României. Dar care erau - și au rămas - semnificațiile ei?
De ce nu suporta regimul comunist ziua de 10 mai? Cele trei evenimente majore legate de această dată
Până în 1948, ziua de 10 mai era sărbătorită cu fast în România, fiind Ziua Națională a țării noastre vreme de opt decenii. Semnificațiile sale aveau o legătură majoră cu dinastia română și domnia regelui Carol I.
Aest lucru îi irita pe comuniști care, după desființarea monarhiei și transformarea țării în republică, s-au străduit - și chiar au reușit, pe alocuri - să șteargă din memoria colectivă românească această zi inclusiv prin transferarea uneia dintre semnificațiile sale către o altă dată, 9 mai.
Citește și: De ce România sărbătorește Ziua Victoriei pe 9 mai, la fel ca Rusia? Occidentul, cu o zi mai devreme
În plus, luna mai ncepea cu „Ziua Muncii” sau „a celor ce muncesc”, așa cum i se spunea, iar pe 8 mai era sărbătorită cu mare pompă înființarea PCR, în 1921, astfel că importanța celor întâmplate la 10 mai a fost acoperită, treptat, de noua simbolistică a regimului comunist.
Povestea zilelor de 10 mai începe o dată cu venirea în România - sau Principatele Unite - cum era numele țării, pe atunci - a prinţului german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, desemnat prin plebiscitul din 2 aprilie 1866 ca domnitor al României.
Regele Carol I al României - Foto: arhiva
El avea o misiune aproape imposibilă, urmându-i lui Alexandru Ioan Cuza, care chiar dacă fusese înlăturat din domnie la 11 februarie de conspiratori politici și militari, era idolatrizat de marea masă a populației, mai ales datorită reformei agrare pe care o făcuse.
Cum tocmai în acea perioadă, primăvara anului 1866, izbucnise un grav conflict între Prusia - ţara natală a prinţului - şi Imperiul Austriac, Carol a călătorit până în România sub o identitate falsă, Karl Hettingen, pentru a nu cădea în mâinile autorităţilor austriece.
10 mai a fost Ziua Națională a României în timpul monarhiei
Abia când a pus piciorul pe pământ românesc, la Turnu Severin, avându-l alături pe I.C. Brătianu, unul dintre artizanii aducerii lui Carol ca domn, viitorul principe şi-a declinat public adevărata identitate.
Citește și: Nicolae și Elena Ceaușescu, la mitingul din 1 mai 1939. Cel mai mare trucaj din istoria comunismului
La 10 mai 1866, prinţul Carol, în vârstă de doar 27 de ani, intra în Bucureşti aclamat de mulţimile care deja îi aşteptau sosirea şi era escortat până în Dealul Mitropoliei unde a depus jurământul în calitate de Principe domnitor al Principatelor Unite Române.
La scurtă vreme, prin Constituția din iulie 1866, denumirea țării va fi schimbată în România.
Carol I, cu chipiu alb și binoclul la ochi, alături de țarul Alexandru al II-lea (cel așezat) și Marele Prinț Nicolae, în timpul luptelor de la Plevna din Războiul de Independență din 1877-1878 - Foto: Profimedia Images
Vor urma 48 de ani de domnie cu mari transformări ale statului român, prefigurate de una dintre frazele tănârului domnitor, rostite în discursul ce a urmat jurământului: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român!”.
Deși a avut de înfruntat, în primii ani, ostilitatea unei bune părți a elitei politice românești și, mai ales, a oamenilor simpli, atitudini care l-au adus inclusiv în situația de a dori să renunțe la tron, Carol a reușit să treacă de ele, marcând multe jaloane esențiale pentru istoria țării.
Primul a avut loc cu prilejul războiului ruso-turc izbucnit în aprilie 1877. Conflictul a constituit ocazia ideală pentru ca România, aflată încă sub suzeranitate otomană, să-şi câştige independenţa.
Citește și: VIDEO Cum era sărbătorit 1 Mai Muncitoresc în „Epoca de Aur”: Defilări și cântece patriotice
Dincolo de aroganţa iniţială a ruşilor, ce refuzaseră ajutorul românesc, implicarea ţării noastre în conflict, implicare oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a dus la înclinarea hotărâtoare a soartei conflictului şi a stabilirii învingătorilor.
Pe acest fond, la 9 mai 1877, în plin război, după o interpelare a deputatului Nicolae Fleva privind situaţia ţării, ministrul de externe din acea perioadă, Mihail Kogălniceanu, a rostit faimoasele cuvinte: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!”.
După aprobarea independenței de către Camerele reunite, a doua zi, la 10 mai, domnitorul Carol I a promulgat legea, proclamând Independenţa de Stat a României.
Într-o filmare rară, pe care o puteți vedea mai jos, apare însuși regele Carol I călare, defilând în fruntea trupelor române la 10 mai 1897, când se împlineau 20 de ani de la proclamarea independenței.
Deci, 10 mai a fost data oficială a proclamării independenței țării, nu 9 mai, așa cum generații de români au învățat în comunism.
Dar, în perioada comunistă, pentru a masca legătura cu Regalitatea, propaganda oficială a insistat pe data de 9 mai, cea a discursului lui Kogălniceanu, ca zi a proclamării independenţei,
După 15 ani de la venirea în ţară ca domnitor, Carol I era încoronat Rege, la 10 mai 1881, după ce în prealabil, la 14 martie 1881, Parlamentul a votat ca România să devină regat.
Cu ocazia încoronării sale, regele Carol I spunea: „Cu mândrie primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României. Să trăiască iubita noastră Românie”, conform historia.ro.
Toate aceste evenimente majore au făcut ca 10 mai să devină Ziua Națională a României, prima ei sărbătorire ca atare fiind, se pare, în 1869. Dar, mai ales după procamarea Regatului, această dată a devenit cunoscută și ca „Ziua Regalității” sau „Ziua Dinastiei”.
Acest lucru trebuia șters, în viziunea comuniștilor, nu doar din calendar, ci din însăși memoria poporului, lucru pe care l-au încercat în toți cei 45 de ani de regim comunist.
