La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), cei patru fii ai săi, precum şi sfetnicul Ianache Văcărescu au fost executaţi la Constantinopol.
Citește și: Cine a fost cel mai enigmatic domnitor al Țării Românești? Fiu de pașă otoman, a domnit 30 de zile
Cine a fost domnul Țării Românești care a fost executat de turci pe 15 august, acum 310 ani?
Constantin Brâncoveanu s-a născut la 15 august 1654, în satul Brâncoveni (judeţul Olt). Era fiul marelui boier Papa Brâncoveanu şi al Stancăi, fiica marelui postelnic Constantin Cantacuzino, bunicul său dinspre tată fiind Preda Brâncoveanu, mare vornic, nepot al lui Matei Basarab. A beneficiat de o creştere şi o educaţie alese, de care s-a ocupat în mod special unchiul său din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino, cunoscut cărturar, care l-a iniţiat pe viitorul domn şi în tainele diplomaţiei europene.
Ajuns pe tronul Ţării Româneşti la 29 octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste 25 de ani, între 1688 şi 1714, o domnie lungă ce a asigurat o stabilitate internă a ţării.
Încă din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino se conturase o politică de reconciliere a celor două grupări boiereşti - Bălenii şi Cantacuzinii - aflate până atunci în conflict, aminteşte istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român''.
Citește și: Care voievod român era supranumit Cavalerul Alb? A fost tatăl unui mare rege al Ungariei
''Succesorul său, Constantin Brâncoveanu, a continuat-o, izbutind să-şi asigure o lungă şi stabilă domnie, care va aduce Ţării Româneşti o perioadă de bunăstare şi progres, ce a coincis cu deschiderea problemei orientale sau a luptei pentru succesiunea Imperiului otoman în Europa'', subliniază istoricul Florin Constantiniu. Constantin Brâncoveanu a fost, de altfel, un exponent remarcabil al politicii de echilibru între imperiile habsburgic, otoman şi rus.
Era numit de turci „Altân-bey” (Prințul aurului)
De la începutul domniei sale, Brâncoveanu s-a dovedit profund ataşat intereselor ţării şi ale neamului românesc întreg, scria istoricul Nicolae Iorga.
Având calităţi deosebite de om politic şi diplomat, Constantin Brâncoveanu s-a înconjurat de colaboratori iscusiţi, iar Curtea domnească din Bucureşti a concentrat, în epocă, o intensă activitate diplomatică, care a vizat, deopotrivă, interesele tuturor celor trei principate române, relatează Agerpres.
Reforma fiscală iniţiată în anul 1701 de principele muntean a fost bazată pe generalizarea "ruptei", o practică mai veche a vistieriei de a încheia înţelegeri ("rupte") cu un grup de contribuabili prin care mulţimea dărilor era înlocuită cu o sumă fixă, plătită la anumite termene (4 termene în cazul reformei fiscale a lui Constantin Brâncoveanu).
Citește și: Cine a fost domnitorul otrăvit de propria soție? A declanșat două conflicte pentru două prințese
Reforma fiscală de la 1701 a dus la creşterea numărului contribuabililor din Ţara Românească, dar şi la eliminarea, în mare parte, a abuzurilor săvârşite de numeroşii dregători cu atribuţii fiscale.
În plan extern, la sfârşitul secolului al XVII-lea Imperiul Otoman dădea tot mai mult semne de slăbiciune atât în plan intern cât şi prin înfrângerile suferite în războaie, culminând cu înfrângerea sub zidurile Vienei din 1683, în timp ce tendinţele expansioniste ale Imperiului Habsburgic se accentuau, iar o nouă mare putere - Rusia - începea să se afirme la Răsărit. Constantin Brâncoveanu şi-a început domnia în împrejurările impunerii dominaţiei habsburgice asupra Transilvaniei şi a intuit grava primejdie ce plana asupra acestui principat, dar şi asupra Ţării Româneşti.
A urmărit menţinerea unor raporturi bune cu Poarta, pentru a păstra statutul politico-juridic deosebit al Ţării Româneşti. Aceste raporturi au fost garantate şi de "pungile cu bani" date turcilor ca şi de respectarea strictă a obligaţiilor faţă de Poartă. Cu Imperiul Habsburgic relaţiile au fost la început încordate, din cauza amânării negocierilor începute de Şerban Cantacuzino, dar ulterior s-au îmbunătăţit, iar în 1695, Constantin Brâncoveanu este confirmat "principe al imperiului". Ca o contrapondere la ameninţarea turcă şi la cea austriacă, Brâncoveanu a intensificat apoi şi relaţiile cu Rusia.
Citește și: Cine a fost domnitorul care și-a ucis predecesorul cu buzduganul? Gestul l-a costat viața și pe el
Era numit de turci ''Altân-bey'' (''Prinţul de aur''). Averea l-a ajutat să se menţină atâţia ani la domnie, de asemenea în acţiunile sale diplomatice şi în opera sa de ctitorire, dar a fost şi motivul care i-a grăbit sfârşitul, întrucât a stârnit invidia turcilor.
În Bucureşti s-a preocupat de înfrumuseţarea palatului domnesc (situat pe locul Curţii Vechi), de construirea unei noi artere care să înlesnească drumul spre Mogoşoaia (1692 - Podul Mogoşoaia, azi Calea Victoriei).
A construit, de asemenea, Hanul Sfântul Gheorghe, Biserica Sfântul Gheorghe Nou ş.a. Între 1694-1695 a fost înfiinţată Academia domnească de la Sfântul Sava.
De o importanţă cu totul deosebită a fost activitatea de tipărire organizată şi finanţată de Constantin Brâncoveanu, în cadrul tipografiilor de la Bucureşti, Snagov, Târgovişte, Râmnic şi Episcopia Buzăului.
Domnia lui Brâncoveanu coincide şi cu afirmarea "stilului brâncovenesc" în artă şi arhitectură, sinteză a unor elemente renascentiste şi baroce, grefate pe vechi tradiţii artistice locale. Monumentele cele mai reprezentative ale acestui stil sunt Palatul domnesc de la Mogoşoaia, construit în 1702, şi Mânăstirea Hurezi (a cărei zidire a început în 1690), unde Constantin Brâncoveanu şi-a dorit să fie înmormântat.
După instaurarea stăpânirii Habsburgilor asupra Transilvaniei, Brâncoveanu a fost un sprijinitor al ortodoxiei în acest teritoriu.
Constantin Brâncoveanu a avut patru băieţi - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei -, care au sfârşit tragic alături de tatăl lor, la Istanbul, la 15 august 1714, şi şapte fete.
Subminat şi de intrigile la Poartă ale unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, care voia să obţină domnia pentru fiul său Ştefan - după cum menţionează istoricul Florin Constantiniu în cartea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' -, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit la 24 martie 1714 şi apoi dus, împreună cu toată familia sa, la Istanbul şi întemniţat la Edicule.
La 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu a fost executat prin tăierea capului, la Istanbul, la fel şi cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu.
Constantin Brâncoveanu a fost silit să asiste, înainte de a fi executat, la uciderea celor patru copii ai săi.
Trupurile decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar cel al lui Brâncoveanu a fost ulterior recuperat, la rugăminţile doamnei Maria, văduva voievodului, şi îngropat pe insula Halki, din Marea Marmara.
Abia în 1720, cu mare greutate, osemintele lui Brâncoveanu au putut fi aduse şi înhumate la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria voievodului.
''Politica lui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor în Ţara Românească, cea a lui Cantemir în Moldova au arătat limpede otomanilor că nu pot conta pe domnii români şi i-au obligat să găsească o metodă mai directă şi eficace de dominare a principatelor; urmarea a fost instaurarea regimului fanariot'', aminteşte istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre".
Voievodul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu, martirizaţi la Constantinopol în ziua de 15 august 1714, au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind pomeniţi în fiecare an la 16 august.
