Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte? S-a înecat cu cal cu tot

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 02.07.2025 - 07:21
Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte - Foto: arhiva
Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte - Foto: arhiva
Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte
Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte

Domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte s-a înecat cu cal cu tot. Descendent al marelui Mirea cel Bătrân, voievodul, în ciuda potențialului de comandant militar pe care l-a arătat de câteva ori, a intrat în istorie doar pentru pățania care i-a curmat viața.

SHARE

A fi domnitorul Țării Românești era o îndeletnicire plină de primejdii în Evul Mediu. Dacă nu erai omorât de turci, puteai să cazi sub săbiile trădătoare ale boierilor pământeni care voiau să-ți ia tronul. În cazul acestui personaj, moartea venit pe o cale total stupidă și neonorabilă pentru un voievod.

Cine a fost domnitorul Țării Românești care a avut cea mai stupidă moarte? S-a înecat cu cal cu tot

Pe lista domnitorilor din Țara Românească există mult mai multe nume care nu mai spun azi mai nimic publicului larg, ba însăși existența lor a fost îngropată în timp.

Iar dintre cei care aveau să aibă parte de un sfârșit pe cât de tragic, pe atât de ridicol, la loc de frunte se află cel pe care istoria îl consemnează astăzi sec drept Vlad al VI-lea.

Citește și: Ce domnitor al Moldovei l-a umilit pe regele Ungariei în luptă? Ștefan cel Mare i-a fost strănepot

Dar, născut în 1508, la acea vreme nu era deloc un oarecare, ci fiul domnitorului Vlad al V-lea cel Tânăr, zis și Vlăduț.

Acest lucru rezultă dintr-un document din 26 iunie 1588 în care Mihnea Turcitul punea în pomelnicul mănăstirii Dealu și pe „Vlăduț voievod, părintele lui Vlad voievod Înecatul“, conform historia.ro.

Tatăl său era, la rândul lui, băiatul lui Vlad Călugărul, frate cu Vlad Țepeș și, firește, unul dintre fiii lui Vlad Dracul.

Vlad Înecatul era strănepotul lui Vlad Dracul - Foto: arhiva

Deși se pare că n-au avut multă imaginație în a-și boteza odraselele, cu toții formau temuta familie a Drăculeștilor, una dintre ramurile Basarabilor.

De altfel, ultimul reprezentant al familiei care a ocupat tronul avea să fie chiar Mihai Viteazul.

Citește și: Bătălia care a oprit Ungaria să ocupe Țara Românească. Unde a avut loc lupta de la Posada, de fapt?

Acest Vlad al VI-lea, cu sânge iute și aprig ca mai toți din neamul său, avea 22 de ani când a dobândit tronul Țării Românești. N-a domnit mult, doar 2 ani, între iunie 1530 și septembrie 1532.

Vlad Înecatul, domnitorul Țării Românești, a murit la 24 de ani

Domnia a obținut-o cu ajutorul otomanilor, în urma încercării domnitorului Moise Vodă de a se scutura jde ugul turcesc.

În vara lui 1530, Vlad adună tabăra boierilor nemulțumiți de politica autoritară a lui Moise și, cu armata pusă la dispoziție de sultan, vine în țară, Moise fugând peste munți.

Dar domnitorul pus pe fugă n-a renunțat ușor, așa că a revenit în fruntea unei oștiri, fiind sprijinit și de puternica familie a boierilor Craiovești, rivala Drăculeștilor.

Citește și: Câte războaie a purtat Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei? „Am fost învingător în 34”

Lupta decisivă s-a dat pe 29 august 1530, la Viișoara, iar Vlad a biruit, în timp ce rivalul său și-a pierdut viața.

Domnia lui Vlad al VI-lea a fost plină de sângele vărsat al boierilor, numărul celor „tăiați” fiind de circa 150, dar și de alianțe interesante. 

Astfel, pe la 1531, pentru a-și consolida domnia, se căsătorește cu Ana, fiica domnitorului Moldovei, Petru Rareș, unul dintre fiii lui Ștefan cel Mare, potrivit nciclopediaromaniei.ro.

În același timp, vrea să construiască o adevărată necropolă domnească pentru el și urmașii săi, la mănăsirea Viforâta, lângă Târgoviște, încă Cetatea de Scaun a țării, pe atunci, a cărei ridicare o începuse.

Dar, din păcate pentru el, fapta cu care a fost ținut minte cel mai bine a fost tocmai felul în care a murit, de aici trăgându-i-se și porecla de Vlad Înecatul, ce s-a preschimbat în renume.

Patima pentru vin l-a doborât, fără a fi nevoie de alți vrăjmași., Craiovești sau otomani Aflat în Târgoviște, după ce bea cantități impresionante de „sirop din viță de vie”, lui Vlad îi vine pofta să mai omoare niște boieri.

Cum cei vizați se aflau în București, înfiervântat de vin, Vlad pleacă de unul singur călare pe când încă nu se crăpase de ziua, drumurile fiind scufundate în beznă. 

Când să treacă apa Dâmboviței, din cauza stării bahice în care se afla reușește „performanța” de a se îneca, mai mult, chiar și calul împărtășindu-i soarta.

„Și cum ajunge el la Popești, den jos de București, se înecă, dimpreună cu al său cal, într-o apă (n.r. - Dâmbovița)”, se scrie în cronica ”Dacoromano-Saxonica”, ținută de Adolf Armbruster.

Citește și: Care voievod român era supranumit Cavalerul Alb? A fost tatăl unui mare rege al Ungariei

Unii au spus că până și calul era cam amețit, după ar fi consumat o cantitate mare de mere ce fermentaseră.

Cert este că, după tragica, dar ridicola întâmplare, mama domnitorului, Doamna Anca din Sărata, i-a luat trupul și l-a îngropat la Mănăstirea Dealu, alături de tatăl său, Vlăduț Vodă.

Între timp, însă, mormântul său a dispărut în circumstanțe încă necunoscute, astfel că nimeni nu mai știe unde-și doarme somnul de veci cel care a rămas în istoria noastră doar ca Vlad Înecatul, domnitorul Țării Românești care s-a înecat cu tot cu cal.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te