luni 14 septembrie
EUR 5.2557 USD 4.5316
Abonează-te
Newsweek România

Câți angajați avea Securitatea lui Ceaușescu? Cifrele aparatului care controla România

Data publicării: 14.09.2026 • 10:00 Data actualizării: 14.09.2026 • 10:02
Dosarele Securității - Foto: Facebook CNSAS
Dosarele Securității - Foto: Facebook CNSAS

Securitatea lui Nicolae Ceaușescu avea aproape 15.000 de angajați în 1988. Documente publicate în premieră de CNSAS arată cum era împărțit aparatul represiv și câți oameni se ocupau de filaj, interceptări și controlul corespondenței.

Aproape 15.000 de oameni lucrau în structurile Securității cu puțin peste un an înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu. Aparatul represiv dispunea de mii de angajați în București și în fiecare județ, unități specializate în filaj și interceptări, dar și trupe pregătite să intervină în cazul revoltelor populației.

Departamentul Securității Statului (DSS), poliția politică a regimului comunist, avea 14.629 de angajați la 24 septembrie 1988, potrivit unor documente publicate în premieră de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Câți angajați avea Securitatea lui Ceaușescu. Cifrele aparatului care controla România

Actele au fost descoperite într-un dosar care a aparținut cabinetului generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste.

Din totalul angajaților, 8.760 lucrau în aparatul central și în Trupele de Securitate, iar alți 5.869 făceau parte din structurile teritoriale, potrivit Digi24.

Cifra includea aproximativ 1.200 de civili fără grad militar. Aceștia lucrau în atelierele care întrețineau tehnica de ascultare, în laboratoare foto și chimice, telecomunicații, transport, tipografii, depozite, secretariate și alte structuri logistice ale Ministerului de Interne.

Peste 6.000 de angajați lucrau în aparatul central

Cea mai mare concentrare de personal se afla în aparatul central din București, care număra 6.023 de cadre, adică peste 41% din total. Aici erau coordonate marile operațiuni de spionaj și contraspionaj, filajul, interceptările și analiza informațiilor culese în întreaga țară.

Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, avea 1.022 de angajați. Unitatea Specială „F”, care se ocupa de filaj și urmărirea persoanelor considerate periculoase pentru regim, număra 745 de oameni.

Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă (USLA) avea 772 de angajați, iar Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptarea telefoanelor și instalarea tehnicii de ascultare, dispunea de 466 de oameni.

Alți 356 de angajați lucrau în Unitatea Specială „S”, care controla scrisorile, coletele și trimiterile poștale din țară și din străinătate.

Securitatea avea angajați în toate județele

Structurile teritoriale însumau 5.869 de cadre. Dintre acestea, 557 lucrau în Securitatea Municipiului București, cea mai mare unitate teritorială din țară.

În cele 40 de inspectorate județene erau repartizați 5.312 angajați, media fiind de aproximativ 132 pentru fiecare județ. Efectivele difereau însă în funcție de importanța economică și strategică a regiunilor.

Constanța, Timiș și Prahova aveau fiecare peste 260 de cadre, în timp ce inspectoratele din Ialomița, Covasna sau Sălaj dispuneau de aproximativ 70-80 de angajați.

Trupele de Securitate, componenta militarizată a aparatului, numărau 2.737 de persoane. Acestea aveau misiuni de pază a obiectivelor importante și erau pregătite să intervină în cazul unor revolte sau manifestații împotriva regimului.

Doar 22 de femei ocupau funcții de conducere

În Securitate lucrau 2.297 de femei, reprezentând 15,7% din întregul personal. Cele mai multe ocupau posturi tehnice, administrative sau de execuție.

Numai 22 de femei dețineau funcții de conducere: 11 în aparatul central și 11 în structurile teritoriale. Astfel, mai puțin de 1% dintre femeile angajate în Securitate ajunseseră în poziții de decizie.

Cifra de 14.629 se referă la personalul angajat al DSS și nu include vasta rețea de informatori și colaboratori folosită de Securitate pentru supravegherea populației.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră