Tăriceanu despre aeroportul de stat folosit în scopuri private: „Erau zboruri continuu!“

DE Petru Zoltan | Actualizat: 27.08.2021 - 11:00
Pilotul Tăriceanu spune că a comunicat cu turnurile de control de la Otopeni și Băneasa după ce a decolat, ilegal, de la Strejnic - Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

Fostul premier susține că nu a știut nimic despre închiderea aerodromului.

SHARE

Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, a zburat cu avionul, ilegal, de trei ori de pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“ de la Strejnic.

În alte două cazuri, a aterizat ilegal, în afara orelor de program stabilite oficial. 

Culmea, avioanele i-au fost puse la dispoziție de Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAC), condusă de George Barbu, acesta din urmă fiind și cel care a decis închiderea aerodromului pentru 40 de zile. 

Studentul Tăriceanu, zboruri cu instructor

Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat pe 9 iunie a.c. la aerodromul „Gheorghe Bibescu“ de la Strejnic în calitate de student, pentru a efectua un zbor-școală sub tutela instructorului de zbor Marcel Anton, angajatul SSAC.

Dar, cu o zi înainte, directorul general al școlii, George Barbu, emisese un NOTAM prin care notifica ROMATSA că aerodromul „Gheorghe Bibescu“ este închis temporar în perioada 8-11 iunie 2021, între orele 04.00 și 12.00 UTC, adică între 7.00 și 15.00, ora României.

Deci, nu se puteau efectua decolări și aterizări pe aerodrom în acea perioadă. Cu toate acestea, fostul premier a fost programat la zbor. 

Pilotul Marcel Anton, în calitate de instructor de zbor al lui Călin Popescu Tăriceanu, era obligat să pregătească zborul, inclusiv să verifice NOTAM pentru acea zi. În plus, prin natura funcției, știa că aerodromul este oficial închis.

Dar nu i-a păsat că încalcă prevederile Codului aerian și a efectuat zborul între orele 11.00 și 12.00. Complet ilegal.

_____________

Citește și: 

Tăriceanu despre aeroportul de stat folosit în scopuri private: „Erau zboruri continuu!“

Cășuneanu jr., jumătate de zbor legal

_____________

Prea scurta oră de la trei la patru

Pe 23 și 24 iunie, Călin Popescu Tăriceanu, de data aceasta în calitate de pilot, a efectuat zboruri-școală cu un avion Cessna, înmatriculat YR-MDB, deși aerodromul „Gheorghe Bibescu“ era închis în zilele respective de directorul general George Barbu, conform NOTAM-urilor transmise și făcute publice de ROMATSA. 

Pe 28 iunie, fostul premier a fost din nou programat pentru un zbor-școală. A decolat la ora 15.00, imediat după expirarea NOTAM-ului în care se menționa că aerodromul este închis până la ora 15.00.

Însă a aterizat la ora 16.30, la o jumătate de oră după ce aerodromul figura închis, conform programului de vară declarat în Publicația de Informare Aeronautică. 

Două zile mai târziu, pe 1 iulie 2021, Tăriceanu a fost programat din nou la zbor, tot de la ora 15.00, fix după ce expira NOTAM-ul cu privire la închiderea aerodromului. De data aceasta, a revenit pe aerodrom la ora 17.00, deși aerodromul figura închis de la ora 16.00. 

În toate cele patru cazuri, Călin Popescu Tăriceanu era obligat să verifice NOTAM-urile emise pentru aerodromul „Gheorghe Bibescu“.

De ce a păstrat, totuși, o oră de zbor disponibilă (15.00-16.00) directorul George Barbu pe aerodrom (mai ales că, în acea oră, ar fi trebuit să asigure și serviciile de pompieri la care a renunțat tocmai ca să facă economie)?

Potrivit surselor Newsweek România, din prostie: atunci când a comunicat la ROMATSA programul închiderii, a confundat programul de vară cu cel de iarnă. 

Astfel, aerodromul este deschis vara în intervalul 07.00-16.00 și iarna, 07.00-15.00. 

Comunicând închiderea aerodromului pe program de iarnă, a rezultat o oră valabilă de zbor, 15.00-16.00. 

_____________

Citește și: 

EXCLUSIV Aerodrom de stat cu circuit închis pentru Tăriceanu și Cășuneanu jr.

Cășuneanu jr., jumătate de zbor legal

_____________

Tăriceanu: „Îmi ridică și mie o problemă“

Contactat de Newsweek România, Tăriceanu s-a declarat surprins: „Nu era închis, domnule! Cum să fie închis? Erau zboruri continuu!

Păi, dacă aerodromul era închis, nu putea să ne dea acceptul de zbor. Hai, domnule, era aerodromul închis când lumea zbura de pe el, elevii făceau școală și acum iese minunea asta că era închis?“.

„Nu am zburat singur, o dată am zburat cu instructorul. Credeți că ei nu respectă legea? Vă rog să îmi trimiteți și mie datele în care spuneți că aerodromul era închis pentru că îmi ridică și mie o problemă.

Eu am făcut diverse trasee, am luat legătura cu controlul de la Băneasa, de la Otopeni“, a mai spus Tăriceanu. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te