Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a anunțat, marți, semnarea unui contract pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare. Primul sistem va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române peste doi ani.
Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a anunțat, marți, semnarea unui contract pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare. Primul sistem va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române peste doi ani.
O dronă de 25.000 de kilograme, proiectată în SUA pentru lansarea de rachete în spațiu, a reapărut după ani în care proiectul părea abandonat. Aeronava RAVN X a fost fotografiată la un aeroport din California, unde a fost scoasă dintr-un hangar.
Ieri, a avut loc un incident într-unul dintre regimentele de aviație ale Rusiei, în care a fost implicată o aeronavă parcată într-un adăpost.
Armata SUA și aliații săi NATO își aliniază rapid resursele pentru a dezvolta o nouă „Linie de Descurajare a Flancului Estic”, menită să dezvolte capacități de luptă care să poată face față unor posibile atacuri rusești, potrivit comandanților de forțe din Europa.
Piața aeronavelor comerciale a evoluat dramatic și neprevăzut de la agonie la extaz și înapoi și totul în doar patru ani de zile. Pilotul Cezar Osiceanu a explicat pentru Newsweek Romania în ce situație se află o piață de 83,99 miliarde$.
Aviatoarea română care a luptat contra URSS și a Germaniei a fost ultima supraviețuitoare a unei unități de aviație unice în lume, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trăind până la vârsta de 101 ani.
După prăbușirea F-16, instrirea piloților ucraineni va fi mai lungă. Sunt antrenați și în România. Prăbușirea avionului de luptă F-16 din Ucraina a ridicat problema ritmului de pregătire a piloților ucraineni pentru a utiliza aeronava pe câmpul de luptă.
Ucraina angajează piloți străini de F-16 să lupte contra Rusiei. Românii nu sunt excluși. Ucraina intenționează să angajeze piloți străini pensionați pentru a pilota avioane de luptă occidentale și a lupta împotriva Rusiei.