Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană

DE Elena Petrescu | Actualizat: 18.02.2025 - 20:48
Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană. Conform versiunii Rusiei, în negocierile desfășurate la Istanbul la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei aproape fusese convenit un acord de pace.

SHARE

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că-și amână vizita care era prevăzută pentru miercuri în Arabia Saudită și a criticat întâlnirea ruso-americană desfășurată în această țară.

Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană

A asigurat că nu va răspunde niciunui eventual ultimatum pe care l-ar putea primi după această întâlnire din partea Moscovei prin intermediul Washingtonului, căruia i-a reproșat că discută cu Rusia fără Ucraina soluționarea războiului provocat de invazia rusă, relatează agenția EFE.

Zelenski: ”Nu pot fi luate decizii fără Ucraina asupra modului de încheiere a războiului din Ucraina”

Ucraina a aflat ''din presă'' despre întâlnirea pe care au avut-o marți la Riad delegațiile conduse de miniștrii de externe rus și american, Serghei Lavrov și Marco Rubio, a declarat în aceeași zi în capitala turcă Ankara președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Citește și: Cum l-a șantajat Trump pe Zelenski să-i dea metalele rare. L-a tratat ca pe un învins în război

El a insistat că ''nu pot fi luate decizii fără Ucraina asupra modului de încheiere a războiului din Ucraina'', dezaprobând inițiativa președintelui american Donald Trump de a aborda direct cu președintele rus Vladimir Putin soluționarea acestui conflict.

Zelenski reiterează poziția Ucrainei privind negocierea unui acord de pace echitabil

Zelenski a insistat că, pe lângă Ucraina, pentru ca tratativele să fie ''echitabile'' în negocieri trebuie implicate de asemenea Uniunea Europeană, Regatul Unit și de asemenea Turcia, într-o declarație la o conferință de presă comună cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a afirmat de partea sa că Turcia ar putea fi gazda ''ideală'' pentru viitoare negocieri de pace ruso-ucrainene, mai ales că le-a găzduit și pe cele din 2022, când Ucraina și Rusia au fost aproape să încheie un acord de pace.

Citește și: Planul lui Macron pentru pacea în Ucraina: „Decizie, acțiuni, coerență". Riscul precedentului Minsk

Zelenski nu va ceda ultimatumurilor Rusiei

''Ucraina, Europa în sensul larg - aceasta include Uniunea Europeană, Turcia și Regatul Unit - ar trebui să participe împreună cu SUA la discuții și la elaborarea garanțiilor de securitate necesare pentru soarta părții noastre de lume'', a indicat Zelenski la Ankara, de unde urma să plece în Arabia Saudită într-o vizită despre care a susținut anterior că era planificată de mult timp, deși aceasta urma să se desfășoare în ziua următoare întâlnirii ruso-americane desfășurate marți la Riad.

''Noi suntem onești și cu spiritul deschis, nu vreau coincidențe. Iată de ce nu voi merge în Arabia Saudită'', a spus acum Zelenski, adăugând totuși că vizita sa în această țară va fi reprogramată pentru data de 10 martie.

Citește și: Cei mai puternici lideri ai Europei au decis la Paris: „America first”. Fără SUA, Ucraina e pierdută

El a asigurat că nu va răspunde niciunui posibil ultimatum pe care l-ar putea primi din partea Rusiei prin intermediul SUA după întâlnirea acestora desfășurată la Riad.

''Ca președinte al Ucrainei, nu am dat garanții nimănui, nu am confirmat nimic nimănui. Mai mult, nu am avut și nici nu am intenția să răspund ultimatumurilor Rusiei'', a spus Zelenski în timpul unei reuniuni cu reprezentanții comunității ucrainene din Turcia.

Negocierile de pace și poziția Ucrainei

Președintele ucrainean a susținut că la negocierile desfășurate în Turcia, în martie-aprilie 2022, Rusia a propus pentru încheierea războiului un acord prin care cerea Ucrainei să-și diminueze armata, să renunțe la teritoriile ocupate și să accepte instalarea unui guvern pro-rus la Kiev.

''Și am impresia că acum se produc aceleași negocieri, că se repetă același ton, dar între reprezentanții Rusiei și cei ai SUA'', și-a manifestat Zelenski temerea, insistând că dacă ''în momentele cele mai dificile'' de la începutul invaziei, când trupele ruse erau la porțile Kievului, nu a cedat ''tuturor ultimatumurilor'' Rusiei, nu o va face nici acum.

Reuniunea ruso-americană și posibilele soluții pentru conflictul din Ucraina

Conform versiunii Rusiei, în negocierile desfășurate la Istanbul la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev. Proiectul de acord prevedea un statut de neutralitate geopolitică pentru Ucraina, limitarea capacităților militare ale acesteia și un statut special pentru provinciile din estul țării.

Normalizarea relațiilor ruso-americane și procesul de negocieri

În urma reuniunii desfășurate marți la Riad, șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Marco Rubio, au anunțat inițierea unui proces de normalizare a relațiilor ruso-americane, prin stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele ''iritante în relațiile bilaterale'', și de asemenea lansarea unui proces de negociere pentru soluționarea războiului ruso-ucrainean, Washingtonul și Moscova urmând să-și desemneze în acest scop echipe de negociatori.

''Astăzi a fost un prim pas al unei călătorii lungi și dificile, dar unul important'', a remarcat la finalul discuțiilor de la Riad șeful diplomației americane, care consideră de asemenea că din perspectiva SUA există ''oportunități extraordinare'' pentru un parteneriat cu Rusia, dar ''cheia pentru aceasta este încheierea conflictului'' din Ucraina printr-o soluție ''justă și durabilă''.

De partea sa, ministrul rus de externe s-a declarat convins că odată cu această întâlnire Statele Unite au început ''să înțeleagă mai bine'' poziția Moscovei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te