Yvette Cooper cere reluarea completă a traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz după armistițiul cu Iranul
Secretarul britanic de externe, Yvette Cooper, a anunțat că, deși există un armistițiu cu Iranul, circulația prin Strâmtoarea Ormuz nu a revenit la normal și cere redeschiderea completă a rutei.
Yvette Cooper, secretarul britanic de externe, a declarat sâmbătă că Strâmtoarea Ormuz nu a revenit încă la normal, în ciuda unui armistițiu în războiul cu Iranul. Ea a îndemnat Teheranul să permită reluarea completă a transportului maritim global, scrie Reuters.
Yvette Cooper cere reluarea completă a traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz după armistițiul cu Iranul
„Ne aflăm într-un moment diplomatic critic, având în vedere că a fost deja în vigoare un armistițiu… dar încă nu avem o trecere normală prin strâmtoare”, a declarat Yvette Cooper pentru Reuters în marja unui forum diplomatic din Antalya.
Citește și Răsturnare de situație. Iran nu deschide complet Ormuz. „Afirmațiile lui Trump sunt toate false”
Un convoi de petroliere traversa Strâmtoarea Ormuz sâmbătă, fiind prima mișcare de nave pe această cale navigabilă importantă de când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului pe 28 februarie.
Presa de la Teheran a anunțat sâmbătă că armata reia „controlul strict” asupra Strâmtorii Ormuz, ca reacție la menținerea blocadei americane asupra porturilor iraniene.
Astfel, Iranul a revenit asupra deciziei luate cu o zi înainte de a redeschide această rută maritimă esențială pentru comerțul global cu petrol, relatează Sky News.
Yvette Cooper a declarat că armistițiul dintre SUA și Iran trebuie să se transforme într-o pace durabilă. Ea a spus că restabilirea transportului maritim pe calea navigabilă este urgentă pentru economia globală.
Citește și: Trump anunță că Iran nu va mai închide niciodată Ormuz. De ce dă 20.000.000.000$ regimului de la Teheran
„Avem nevoie ca Strâmtoarea Ormuz să fie deschisă… pentru că acest lucru ajută toate economiile noastre din întreaga lume, care sunt în prezent ținute ostatice”, a spus ea, potrivit Mediafax