VIDEO Sky Jet-ul kamikaze, noua armă secretă a Ucrainei care va nimici Flota Rusiei în Marea Neagră

DE Daniel Toșa | Actualizat: 29.07.2024 - 12:43

Sky Jet-ul kamikaze, noua armă secretă a Ucrainei care va nimici Flota Rusiei în Marea Neagră. Forțele ucrainene au dezvoltat o nouă armă distructivă încărcată cu explozibili, turelă și senzori optici cu care vrea să spulbere navale de război ale lui Putin în Marea Neagră.

SHARE

Un sky jet modificat care transporta mai multe camere de luat vederi, echipamente militare și era încărcat cu explozibili a fost găsit joi plutind în derivă lângă o plajă din districtul Çatalca din Istanbul.

Sky Jet-ul kamikaze, noua armă secretă a Ucrainei care va nimici Flota Rusiei în Marea Neagră

Analistul militar HI Sutton a declarat că nava de suprafață fără echipaj (USV) necunoscută până în prezent este o nouă „găselniță” în materie de drone maritime kamikaze ale Ucrainei care ar fi provocat ravagii împotriva Flotei Rusiei în Marea Neagră.

Imaginile navei arată că aceasta este echipată cu o turelă cu senzori electro-optici și o antenă plană de comunicații prin satelit, precum și cu alte antene. Diverse cutii electronice sunt, de asemenea, fixate în partea din spate a ambarcațiunii.

Unele rapoarte afirmă că jet ski-ul a fost echipat cu două focoase explozive conținute în cilindri vopsiți în negru legați de fiecare parte a mașinii, deși alți "experți" sugerează că acestea sunt de fapt rezervoare suplimentare de combustibil necesare pentru a crește raza de acțiune a USV-ului.

Citește și: FOTO Cum arată „rechinul fantomă”, hyperdrona submarină invizibilă. Distruge autonom țintele

Fotografiile ambarcațiunii arată o apărătoare gonflabilă înfășurată în jurul carenei, probabil pentru un plus de flotabilitate și poate pentru a o ajuta să depășească obstacolele naturale sau create de om. Skyjet-ul dronă kamikaze este echipat cu o turelă combinată de senzori electro-optici/infraroșii deasupra ghidonului său. Scaunele vehiculului au fost înlocuite cu diverse cutii electronice de control și cu o antenă Starlink, probabil utilizată pentru comunicare și ghidare.

Drona kamikaze nu are niciun marcaj evident care să îl identifice ca fiind ucrainean sau nu - deși există anumite indicii în acest sens.

Citește și: VIDEO „Operațiunea Cetatea” în Marea Neagră. Ucraina a distrus o bază rusească de drone în Crimeea

Marcajele manuscrise de pe exteriorul uneia dintre cutiile de control din spate par a fi în ucraineană, însă semnificația lor nu este clară. De asemenea, pe partea din spate există un autocolant pe care scrie "02", ceea ce ar putea sugera că vehiculul nu este unic, și ceea ce pare a fi un autocolant "Transformers" pe capota din față a ambarcațiunii - probabil o glumă a inginerilor care se referă la modificările aduse jet ski-ului.

Nu ar fi prima dată când Ucraina adaptează jet ski-urile în nave de atac, variante similare, dar diferite, fiind văzute în atacurile asupra Flotei Rusiei din Marea Neagră și a infrastructurii asociate în 2023. Vopseaua decojită și alte deteriorări ale dronei maritime indică faptul că acesta se afla probabil în derivă de ceva timp, indicând probabil că a participat la una dintre operațiunile de anul trecut.

Citește și: VIDEO Momentul în care o dronă marină ucraineană distruge o navă rusească de 70.000.000$ în Crimeea

Expertul militar ucrainean Ivan Kirichevski a spus:

"Nu este prima dată când o dronă marină necunoscută a eșuat pe țărmurile unui stat din Marea Neagră. Acest produs nu seamănă cu niciunul pe care l-am văzut anterior și arată ca orice altceva decât o dronă maritimă funcțională", a declarat Kirichevski.

El a spus că un obiect a eșuat într-o zonă în apropiere de România la începutul anului, care era echipat cu o antenă Starlink și purta focosul de la o rachetă antinavă sovietică P-15 Termit, pe care Ucraina nu o deține în arsenalul său, potrivit KievPost.

El a sugerat că această dronă trimisă în apropiere de o țară NATO cum este România ar putea fi o formă de exercițiu de dezinformare al Moscovei pentru a convinge Occidentul că acțiunile Kievului sunt o amenințare la adresa navigației în Marea Neagră.

De asemenea, Ivan Kirichevski a sugerat că momentul descoperirii dronei marine a venit la scurt timp după ce Turcia a anunțat că se alătură unei misiuni de deminare în Marea Neagră, iar acest lucru ar putea fi mai mult decât o coincidență.

Sky jet-ul dronă kamikaze a fost recuperat de poliția turcă și este în prezent supus unei inspecții și unei analize tehnice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te