Trump mută ultimul portavion american din Pacific. Beijingul poate profita de atenția SUA asupra Iranului
SUA rămân temporar fără un portavion în Pacificul de Vest după trimiterea USS George Washington spre Orientul Mijlociu. Războiul cu Iranul pune presiune pe flota americană, iar China ar putea exploata strategic absența.
Războiul lui Donald Trump împotriva Iranului începe să împingă Marina americană spre limitele sale operaționale. Statele Unite rămân temporar fără unul dintre cele mai puternice simboluri ale prezenței lor militare în Pacificul de Vest, chiar într-un moment în care China își intensifică activitatea militară în regiune.
Trump mută ultimul portavion american din Pacific. Beijingul poate profita de atenția SUA asupra Iranului
Portavionul USS George Washington părăsește Pacificul pentru a se îndrepta spre Orientul Mijlociu, unde urmează să înlocuiască USS Abraham Lincoln.
Portavionul Lincoln se află de o perioadă neobișnuit de lungă în misiune, după ce revenirea sa, programată inițial pentru luna mai, a fost amânată pentru a putea susține operațiunile americane împotriva Iranului. Prelungirea desfășurării a amplificat îngrijorările privind condițiile de la bord, inclusiv starea de sănătate mintală a echipajului și problemele de aprovizionare.
Plecarea USS George Washington lasă astfel Pacificul de Vest fără un portavion american, cel puțin temporar.
Situația s-ar putea schimba în următoarele luni dacă Marina SUA trimite o altă navă în regiune. Dincolo de această absență punctuală, însă, redistribuirea scoate la iveală o problemă mai amplă: Washingtonul încearcă să susțină simultan operațiuni militare în mai multe zone ale lumii cu un număr limitat de portavioane și echipaje.
Analiștii citați de Associated Press consideră că războiul fără un termen clar de încheiere împotriva Iranului pune o presiune tot mai mare asupra marinarilor și navelor americane, în timp ce administrația Trump declară că vrea să acorde prioritate emisferei vestice și regiunii Indo-Pacific.
„Administrația susține că regiunea Pacificului ar trebui să fie a doua prioritate, imediat după emisfera vestică”, a declarat Greg Poling, director al Programului pentru Asia de Sud-Est în cadrul Center for Strategic and International Studies.
În practică, spune Poling, Statele Unite fac „exact opusul” obiectivului declarat anterior de a-și reduce implicarea militară în Orientul Mijlociu.
Această contradicție este urmărită atent atât de aliații Washingtonului, cât și de Beijing.
Potrivit lui Poling, partenerii SUA din Pacific sunt neliniștiți de imprevizibilitatea politicii administrației Trump, în timp ce China „este destul de mulțumită de faptul că atenția SUA este distrasă și că aliații și partenerii americani sunt frustrați”.
China poate transforma absența portavionului american într-un avantaj strategic
Pentru Beijing, prezența militară americană în Pacific reprezintă unul dintre principalele obstacole în calea extinderii influenței Chinei în regiune și, mai ales, a ambiției sale de a prelua controlul asupra Taiwanului, insula autonomă pe care o consideră parte a propriului teritoriu.
Nimeni nu se așteaptă ca Beijingul să declanșeze o invazie a Taiwanului doar pentru că un portavion american a părăsit temporar regiunea. Absența unei asemenea nave poate oferi însă Chinei spațiu suplimentar pentru a-și demonstra puterea militară și pentru a alimenta percepția că balanța de forțe din Pacific se schimbă.
Bryan Clark, fost ofițer al Marinei americane pe submarine și în prezent analist de apărare la Hudson Institute, consideră că Beijingul poate folosi situația mai ales în planul războiului de imagine și al influenței regionale.
„Folosesc acest lucru ca parte a unei narațiuni menite să arate Filipinelor, Japoniei, Indoneziei și altor state din regiune că Statele Unite nu mai sunt principala putere din Pacificul de Vest”, a declarat Bryan Clark, analist de apărare la Hudson Institute.
Obiectivul Beijingului ar fi să schimbe treptat percepția statelor din regiune asupra capacității Washingtonului de a le proteja.
„Ar prefera ca țările din regiune să ajungă la concluzia că China este puterea dominantă și că SUA nu mai pot garanta securitatea lor”, a declarat Bryan Clark, analist de apărare la Hudson Institute.
China și-a intensificat deja activitatea militară.
În această săptămână, Beijingul a desfășurat exerciții navale comune cu Indonezia, iar în ultima perioadă au existat noi episoade tensionate în raport cu Japonia și Filipine, doi aliați esențiali ai Statelor Unite în regiune.
China a organizat în această lună manevre militare în apropierea recifului Scarborough din Marea Chinei de Sud, teritoriu revendicat atât de Beijing, cât și de Manila.
Cu o lună înainte, un distrugător chinez dotat cu rachete ghidate a efectuat un exercițiu cu muniție reală în apropierea insulei japoneze Okinotori.
Washingtonul încearcă, în aceste condiții, să le transmită aliaților că mutarea portavionului nu reprezintă o retragere strategică din regiune.
Amiralul Frank Bradley, șeful Comandamentului american pentru Operațiuni Speciale, s-a deplasat la Manila, unde i-a asigurat pe oficialii filipinezi că forțele americane sunt pregătite să intensifice exercițiile comune. Oficialul urmează să viziteze și Japonia.
„Statele Unite au capacitatea de a proiecta forță militară oriunde în lume”, a declarat Frank Bradley, șeful Comandamentului american pentru Operațiuni Speciale.
„Iar atunci când amenințarea din regiunea Orientului Mijlociu va fi gestionată, ne vom redesfășura și reorienta forțele acolo unde va fi nevoie”, a declarat Frank Bradley, șeful Comandamentului american pentru Operațiuni Speciale.
Oficialul american și-a exprimat totodată încrederea în capacitatea Filipinelor de a răspunde amenințărilor.
„De asemenea, am deplină încredere în capacitatea forțelor armate filipineze de a-și apăra suveranitatea și în relația noastră strânsă cu ele”, a declarat Frank Bradley, șeful Comandamentului american pentru Operațiuni Speciale.
Dincolo de capacitatea efectivă de luptă, portavioanele au și un rol psihologic important.
Evan Sankey, analist de politici la Cato Institute specializat în relația SUA-China, consideră că simpla lor prezență le oferă aliaților Washingtonului un sentiment suplimentar de securitate.
În schimb, absența lor „contribuie la senzația generală că atenția SUA este distrasă de evenimentele din Orientul Mijlociu”, potrivit lui Evan Sankey.
Războiul cu Iranul împinge portavioanele și echipajele americane spre limite
Problema Washingtonului nu este doar una strategică, ci și profund umană. În cel de-al doilea mandat, Donald Trump s-a bazat masiv pe portavioane pentru susținerea operațiunilor militare americane în diferite regiuni ale lumii, iar perioadele petrecute de echipaje departe de casă au crescut considerabil.
USS Gerald R. Ford s-a întors acasă la jumătatea lunii mai după o desfășurare de 11 luni, cea mai lungă pentru un portavion american de la Războiul din Vietnam. Nava a susținut atât operațiunile SUA împotriva Iranului, cât și misiunea care a dus la capturarea fostului lider venezuelean Nicolás Maduro.
Misiunea nu a fost lipsită de probleme. Un incendiu izbucnit într-o spălătorie de la bord a obligat portavionul să revină în Marea Mediterană pentru reparații și a lăsat sute de marinari fără spațiile obișnuite de cazare.
USS Abraham Lincoln a depășit, la rândul său, pragul de 240 de zile petrecute neîntrerupt pe mare.
Parlamentari democrați au cerut în repetate rânduri investigații și mai multă transparență în privința condițiilor în care trăiește și lucrează echipajul.
Robert Farley, profesor de securitate națională și diplomație la University of Kentucky, avertizează că există limite clare în privința perioadei în care un echipaj poate funcționa la capacitate maximă fără o perioadă adecvată de recuperare.
„Oamenii nu se odihnesc suficient. Este epuizant din punct de vedere psihologic, iar timpul de refacere face parte din menținerea sănătății echipajului”, a explicat Robert Farley, profesor de securitate națională și diplomație la University of Kentucky.
Problema, spune el, depășește cu mult ideea că marinarii nu și-au mai luat concediu.
„Uneori se spune doar că «acești oameni nu au avut vacanță». Dar, de fapt, vorbim despre limite bine cunoscute ale capacității unui echipaj de a funcționa la eficiență maximă pe termen lung. Iar această capacitate scade inevitabil”, a declarat Robert Farley, profesor de securitate națională și diplomație la University of Kentucky.
Bryan Clark consideră că presiunea actuală asupra flotei este și rezultatul faptului că SUA nu au planificat inițial un conflict atât de îndelungat cu Iranul.
„Dacă am fi știut că urma să ne mobilizăm pentru un conflict de acest tip și că s-ar putea prelungi atât de mult, probabil am fi făcut ajustări din timp în programul de desfășurare a portavioanelor, pentru a ne asigura că vor fi disponibile mai multe nave”, a declarat Bryan Clark, analist de apărare la Hudson Institute.
Marina americană dispune de 11 portavioane și desfășoară în mod normal două sau trei simultan. Numărul ar putea ajunge la patru dacă USS Theodore Roosevelt va pleca din San Diego spre Orientul Mijlociu, o mișcare care i-ar permite portavionului USS George Washington să revină în Pacific.
Această soluție ar rezolva însă numai temporar problema.
Portavioanele trimise în misiuni foarte lungi au nevoie ulterior de perioade extinse de întreținere, iar infrastructura americană specializată în asemenea lucrări este limitată. Riscul este formarea unui blocaj care să reducă disponibilitatea navelor în anii următori.
„Vom ajunge să avem o «datorie de mentenanță» care va trebui plătită în următorii ani”, a declarat Bryan Clark, analist de apărare la Hudson Institute.
„Probabil vom avea o prezență mai redusă a portavioanelor decât în anii precedenți, pentru că multe dintre ele vor aștepta la coadă pentru reparații”, a declarat Bryan Clark, analist de apărare la Hudson Institute.
În același timp, situația reaprinde o dezbatere mai amplă în interiorul strategiei navale americane: cât de importante vor mai fi uriașele portavioane într-un război modern?
Michael Swaine, cercetător superior în cadrul Programului pentru Asia de Est al Quincy Institute, subliniază că navele pot deveni ținte vulnerabile în fața dronelor și rachetelor moderne, mai ales într-o confruntare cu un adversar precum China.
Navele de dimensiuni mai reduse și submarinele ar putea prelua o parte dintre misiunile executate în prezent de aviația desfășurată de pe portavioane.
Chiar conducerea Marinei SUA încearcă să reducă dependența de aceste nave uriașe. Amiralul Daryl Caudle, șeful Operațiunilor Navale, declara pentru Associated Press în februarie că vrea să îi determine pe comandanți să folosească într-o măsură mai mare nave mai mici și mai noi și alte resurse militare, în loc să apeleze constant la portavioane.
