Militarii americani au fost printre cei peste zece oameni uciși după două explozii, una la Poarta Abbey a Aeroportului Internațional Hamid Karzai din capitala afgană și cealaltă la un hotel aflat la 200 de metri de poartă, potrivit washingtonexaminer.
Ambasadorul SUA la Kabul a declarat că patru pușcași marini au fost uciși în explozia din fața aeroportului și că alți trei militari americani au fost răniți.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat că există decese în rândul trupelor americane, dar nu și câte.
Citește și
FOTO Brutalitatea sortării afganilor pe aeroportul din Kabul. Cei „mai puțin prioritari”, respinși
Bulgaria desfăşoară militari la frontiera sa sudică, ca urmare a temerilor privind un val migrator
„Putem confirma că un număr de membri ai armatei SUA au fost uciși în atacul complex de astăzi de pe aeroportul din Kabul", a spus Kirby. „Alții sunt tratați pentru rănile suferite. Știm, de asemenea, că un număr de afgani au căzut victime acestui atac oribil".
O unitate medicală de urgență din Kabul a raportat 60 de răniți care au sosit în urma exploziei și cel puțin șase morți la sosire, a raportat un corespondent al Wall Street Journal.
Oficialii ruși au declarat pentru Associated Press că cel puțin 13 au fost uciși și 15 au fost răniți.
Un martor al bombardamentului a declarat că un copil afgan a murit în urma exploziei, a scris pe Twitter un reporter al National Journal.
Talibanii au publicat joi pe Twitter o declarație prin care condamnă atacurile teroriste.
„Emiratul Islamic condamnă cu fermitate bombardarea civililor de pe aeroportul din Kabul, care a avut loc într-o zonă în care securitatea este în mâinile forțelor americane", a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
„Emiratul Islamic acordă o atenție deosebită securității și protecției poporului său, iar cercurile malefice vor fi strict oprite”, scrie în postare.