Gordon Sondland a fost audiat în scandalul în care Donald Trump este acuzat că a presat oficialii din Ucraina să îl investigheze pe Joe Biden. El a admis acest lucru, fapt care a inflamat foarte mult spiritele la Washington.
Potrivit ”The Daily Beast”, Sondland obișnuia să organizeze destul de des întâlniri cu oficiali români, dar și din alte țări, fără să consulte Consiliul Național de Securitate.
În iarna 2018-2019, susține publicația, Sondland a încercat să-i aranjeze lui Birchall o scurtă întâlnire cu John Bolton, fost consilier prezidențial pe securitate națională.
”The Daily Beast” consideră că relația lui Sondland cu Birchall este o nouă dovadă că ambasadorul SUA în UE derula diplomație paralelă, pe canale neoficiale, fără consultarea unor responsabili din domeniul securității.
Publicația scrie că Ana Birchall a apărut la Casa Albă fără să aibă această întâlnire programată oficial.
”A fost un eșec. În cele din urmă, Sondland a asigurat-o pe Birchall că o întâlnire ar putea avea loc în luna februarie 2019. Lucrul acesta s-a și întâmplat”, au declarat oficiali americani pentru Daily Beast.
Consiliul Național de Securitate și Departamentul de Stat nu au răspuns la întrebările publicației americane, iar Birchal a respins suspiciunile.
”Acuzația este falsă. Reacțiile pe care le-am primit în tot acest timp au arătat că sunt o persoană de încredere, un partener respectat”, a precizat Ana Birchall, citată de Libertatea.