Într-un interviu pentru Financial Times, el a atras atenția asupra faptului că sunt încă multe necunoscute legate de ceea ce s-a întâmplat. Franța a înregistrat 147.091 de cazuri de infecții cu Covid-19 și aproape 18.000 de decese, mult peste cifrele raportate de China.
Între timp, ca urmare a valului de critici la nivel internațional și a acuzațiilor de lipsă de transparență venite în special dinspre SUA, Marea Britanie și Franța, autoritățile chineze din Wuhan au anunțat vineri revizuirea bilanțului deceselor, raportând cu 50% mai mulți morți. Astfel, bilanțul a fost revizuit de la 2.579 la 3.869.
Afirmațiile lui Macron vin după ce ambasada Chinei a publicat pe site un articol în care acuza statele occidentale că i-au lăsat pe cei în vârstă să moară în căminele pentru bătrâni, notează BBC News.
Ministrul de externe francez l-a convocat pe ambasador pentru a da explicații, acesta transmițând că a fost o ”neînțelegere” și că Beijingul nu a criticat niciodată Franța pentru modul în care a acționat pentru combaterea epidemiei.
Macron a fost întrebat în cadrul interviului citat dacă se poate spune că reacția regimului autoritar chinez a arătat, prin comparație, slăbiciunile democrațiilor occidentale. Președintele Franței a precizat că nu încape niciun fel de comparație între societățile libere, deschise și cele în care adevărul este suprimat.
"Având în vedere diferențele (de sistem- n.red), alegerile făcute și ceea ce este China în prezent, deși respect acest lucru, să nu fim naivi și să spunem că a gestionat mult mai bine această criză”, a declarat Macron.
"Nu știm. Este clar că există lucruri care s-au întâmplat și despre care nu știm”, a insistat el.
Președintele francez a mai spus că abandonarea libertăților pentru a lupta cu epidemia ar amenința democrațiile occidentale. ”Nu putem accepta așa ceva. Nu-ți poți abandona ADN-ul fundamental pe motiv că ai de-a face cu o criză sanitară”, a mai comentat Macron, în cadrul interviului.