"Ne-am propus, ca ţară, să realizăm reforme şi investiţii de anvergură, care să genereze valoare adăugată, bunăstare şi dezvoltare sustenabilă în timp. Să ne amintim că, în anii de dinaintea pandemiei, România a avut un puternic parcurs prociclic, cu politici bazate pe consum şi deficite bugetare.
Pandemia şi criza economică aferentă ne-au prins nepregătiţi în planul finanţelor publice, cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, parcurs care a favorizat apoi şi creşterea rapidă a datoriei publice.
Asemenea politici ne-au îndepărtat de obiective de ţară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent fac şi mai dificile ajustările necesare unei lupte eficiente împotriva inflaţiei", a afirmat preşedintele, în cadrul Forumului Educaţiei Financiare.
Citește și: VIDEO Vladimir Putin pregătește parada victoriei la 31 iulie. Îi mai trebuie Odesa și Transnistria
El a subliniat că schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În acest sens, a declarat că trebuie menţinute alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii, potrivit Agerpres.
Citește și: Lavrov, „blocat” de un jurnalist ucrainean: „În afară de cereale, ce aţi mai furat din Ucraina?”
"Adâncirea în continuare a deficitelor de cont curent, pierderile de competitivitate pe fondul crizei preţurilor la energie, intensificarea drastică a inflaţiei în ultimele luni, pentru a menţiona doar câteva evoluţii, necesită politici responsabile şi reforme care să ofere rezilienţă economiei şi să modernizeze România.
Pe termen mediu şi lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii indică o direcţie fermă, care trebuie concretizată şi menţinută", a spus preşedintele.