Economia Rusiei se clatină din cauza cheltuielilor cu războiul din Ucraina și a sancțiunilor occidentale. Rata anuală a inflației în Rusia este acum de aproximativ 8,7%. Dar, Ministerul Economiei de la Moscova taie din procentele calculate, prezicând o scădere a acestui indicator la 7,3% până la sfârșitul anului, în timp ce Banca Centrală a Rusiei se așteaptă la o creștere a prețurilor de consum la nivelul de 8–8,5%, informează publicația economicp rusească kommersant.ru.
Citește și: VIDEO Este Putin grav bolnav? „Nu își mișcă mâinile, care par să fie separate de corpul său”
Inflație de 9%, în Rusia. Putin crește pensiile cu 7%. Pensia medie urcă „fabulos” la 1.096 lei
În acest context, de la 1 ianuarie, oamenii lui Putin au decis ca pensiile pentru pensionarii activi și nemuncitori din Rusia să crească cu 7,3%, ținând cont de inflația proiectată și nu de cea calculată. Acest lucru a fost anunțat de șeful Fondului Social, Serghei Cirkov.
Chirkov a menționat că, în total, peste 42 de milioane de oameni vor primi pensii în 2025. Aproximativ 11 trilioane de ruble sunt planificate să fie alocate pentru plățile de asigurări și 825 de miliarde de ruble pentru sprijinul statului.
Mărimea medie a pensiei de asigurări pentru limită de vârstă va crește la 24 de mii de ruble (echivalentul a 1.096 lei), a precizat șeful Fondului Social al Rusiei.
Citește și: „Culmea dictaturii”, în Rusia. Putin rescrie regulile bursei de petrol și gaze, ascunde informații
Experții ruși intervievați consideră că reindexarea pensiilor în cazul unei inflații mai mari este o practică normală.
Georgy Ostapkovich de la Școala Superioară de Economie a Universității Naționale de Cercetare a menționat că acum se aprobă bugetul pe estimări preliminare ale creșterilor de preț, iar ulterior, pe baza datelor statistice, planul financiar poate fi ajustat.
Maxim Kolyadov de la compania Insurance Broker AMsec24 a adăugat că indexarea pensiilor are ca scop protejarea veniturilor pensionarilor de creșterea prețurilor și îmbunătățirea situației lor financiare.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat planurile de a relua creșterea pensiilor pentru rușii care lucrează în iunie, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF).