Aceste rămăşiţe, "adunate cu atenţie din epavă la locul accidentului", precum şi resturile găsite ale minisubmarinului, vor fi analizate, ceea ar urma să ofere "elemente esenţiale pentru a înţelege cauzei acestei tragedii", a declarat căpitanul Jason Neubauer, care conduce ancheta Pazei de Coastă asupra tragediei.
"Presupuse rămăşiţe umane", găsite pe fundul Atlanticului
Titan, un mic submersibil de aproximativ 6,5 metri lungime şi operat de o companie privată, s-a scufundat pe 18 iunie pentru a observa epava Titanicului şi urma să reapară şapte ore mai târziu, dar contactul s-a pierdut la mai puţin de două ore de la plecare.
Ulterior, a fost întreprinsă o vastă operaţiune de salvare pentru a încerca să salveze pasagerii minisubmarinului, care se presupune că avea rezerve de aer pentru aproximativ patru zile, pentru a descoperi în cele din urmă că submersibilul, la scurt timp după scufundare, a fost lovit de o "implozie catastrofală", omorându-i instantaneu pe cei cinci bărbaţi aflaţi la bord.
Resturi ale submersibilului, descoperite pe fundul oceanic la o distanţă de 488 de metri de epava Titanicului, la o adâncime de aproximativ 4 kilometri sub nivelul apei, au fost aduse miercuri la ţărm, la St. John's, în provincia canadiană Newfoundland şi Labrador, potrivit AFP.
Citește și: FOTO Bucăți din submersibilul Titan, scoase la suprafață. Nicio speranță pentru rămășițele umane
Acestea ar urma să fie transferate de o navă a Pazei de Coastă americane într-un port din Statele Unite, unde anchetatorii le vor putea analiza.
Media canadiene au arătat bucăţi din ceea ce părea a fi nasul submersibilului, dar şi alte fragmente.
Unul dintre responsabilii companiei Pelagic Research Services, care a desfăşurat robotul său subacvatic cu telecomandă (ROV) pentru a scana fundul Atlanticului, a confirmat că şi-a încheiat operaţiunile.
Citește și: Blestemul Titanicului? Scafandrul mort în submersibil era șeful unei firme care a jefuit epava
"Ne-am terminat partea pe mare", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al acesteia, Jeff Mahoney, scrie Agerpres.
"A fost o operaţiune extrem de riscantă, atât pentru ROV, cât şi pentru echipă, care a lucrat non-stop, practic fără să doarmă pe toată durata operaţiunii", a continuat el, confirmând că toate echipele se întorc acum în Statele Unite.
Căpitanul Jason Neubauer a salutat eforturile internaţionale şi interagenţii depuse pentru "a recupera şi păstra aceste dovezi cruciale la o distanţă de ţărm şi la o adâncime extremă", potrivit comunicatului Pazei americane de Coastă.
În Canada şi Statele Unite au fost deschise mai multe anchete pentru a stabili cauzele imploziei submersibilului.
Criticile s-au înmulţit după dispariţia minisubmarinului legate de posibile neglijenţe ale companiei Oceangate Expeditions în proiectarea sa. Un fost responsabil al companiei exprimase îndoieli serioase cu privire la siguranţa aparatului, al cărui singur hublon nu ar fi fost proiectat să reziste la asemenea adâncimi.
"Mai rămâne multă muncă pentru a înţelege factorii care au condus la pierderea catastrofală a Titanului şi pentru a ne asigura că o astfel de tragedie nu se va mai întâmpla", a concluzionat miercuri căpitanul Neubauer.