Britanicii, după retragerea SUA: „Suntem gata să lansăm atacuri împotriva ISIS-K”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 31.08.2021 - 12:42
Britanicii, vocali după retragerea SUA: „Suntem gata să lansăm atacuri împotriva ISIS-K”/FOTO: Facebook/British Armed Forces

Șeful Statului Major al aviației militare din Regatul Unit, Mike Wigston, spune că Marea Britanie este pregătită să lanseze lovituri împotriva ISIS-K, gruparea jihadistă din Afganistan care a executat joia trecută un atentat sinucigaș la Kabul.

SHARE

Atentatul ISIS-K s-a soldat cu aproximativ 200 de morți, majoritatea civili afgani.

Bilanțul include și 13 militari americani și doi cetățeni britanici.

„Ce contează, până la urmă, este că trebuie să fim capabili să jucăm un rol global, fie că e vorba de a executa lovituri, sau de a deplasa trupe și echipament într-o țară anume, la anvergura și cu viteza necesare. Dacă există o oportunitate ca noi să contribuim, nu am nicio îndoială că suntem apți să o facem, oriunde își face apariția extremismul violent și amenință, direct sau indirect, Regatul Unit și pe aliații noștri”, a spus Wigston (foto).

Citește și: SUA au folosit o rachetă specială Hellfire „ninja” în atacul aerian din Afganistan

Declarațiile șefului Royal Air Force vin pe fondul încheierii retragerii militare din Afganistan a SUA și în contextul în care Departamentul american al Apărării a indicat că ISIS-K dispune de cel puțin 2.000 de combatanți în această țară.

SUA și-au retras ultimii militari luni noaptea iar Marea Britanie a încheiat, la rândul său, acest proces cu o zi înainte.

Șeful Comandamentului Central american, generalul Kenneth McKenzie, este cel care a estimat forța ISIS-K în Afganistan la cel puțin 2.000 de luptători.

Citește și: Trezoreria SUA a amendat o bancă din România pentru tranzacții cu Iran și Siria

McKenzie a arătat că mulți jihadiști ISIS-K au fost închiși până ce talibanii au preluat închisorile fostului guvern, astfel că numărul combatanților este, probabil, mai mare decât în trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te