Întors recent de la Vatican, părintele Constantin Necula a vorbit la Newsweek Report despre relația românilor din străinătate cu Biserica, firul nevăzut care-i unește indiferent de țara în care sunt și de situația lor materială.
Întors recent de la Vatican, părintele Constantin Necula a vorbit la Newsweek Report despre relația românilor din străinătate cu Biserica, firul nevăzut care-i unește indiferent de țara în care sunt și de situația lor materială.
Nadiei Comăneci, prima gimnastă de 10 din istorie, le transmite tuturor românilor, de Ziua Națională, „sănătate, prosperitate, bunătate şi unitate”.
Rezerviştii din Brăila şi Galaţi sunt chemaţi, în această săptămână, la unităţile de militare pentru desfăşurarea unor activităţi de pregătire, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Ploșnițe găsite pe un pacient într-un spital din Capitală. Cum au reacționat medicii? Unde se întâmplă și ce măsuri s-au luat în această situație.
Un maistru militar în vârstă de 23 de ani a fost găsit, sâmbătă, împuşcat în inimă, la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București. Ultima evaluare psihologică a avut-o în februarie 2023 și fusese declarat apt.
SUA desfășoară rachete nucleare în Marea Britanie. Investesc în crearea unor depozite speciale pentru arme nucleare la RAF Lakenheath.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Alba Iulia că avem în continuare nevoie de unitate, de solidaritate şi de empatie. El a participat la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale la Alba Iulia, împreună cu ministrul Apărării, Angel Tâlvăr.
Lucian Bode, se arată convins că România nu este „departe” de a atinge obiectivul aderării la Spaţiul Schengen. El face un apel pentru unitate politică pe acest subiect: „Dosarul Schengen nu este pe persoană fizică, este al României şi nu trebuie virusat politic”.