Israelul şi Grecia au încheiat luni un acord cu privire la turism care le va permite cetăţenilor lor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 să călătorească fără restricţii în cele două ţări, scriu AFP şi dpa.
Israelul şi Grecia au încheiat luni un acord cu privire la turism care le va permite cetăţenilor lor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 să călătorească fără restricţii în cele două ţări, scriu AFP şi dpa.
De la căsuţele de vacanţă din Connemara, vestul Irlandei, şi până la casele pe apă din Berlin, spaţiile de cazare turistică sunt rezervate de turiştii autohtoni care s-au resemnat pentru o nouă vară de „staycation” (-o vacanţă petrecută în localitatea de domiciliu-nr.).
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat modificarea condițiilor de intrare în Cehia. Astfel, cetățenii care ajung din țări incluse pe lista portocalie, roșie sau roșu închis, printre care și România, trebuie să prezinte un test negativ la Covid.
Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în 2020 cu peste 80%, după ce autorităţile au impus restricţii de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei de coronavirus, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INE), scriu EFE și Reuters.
Prezentarea testului antigen COVID-19 negativ este obligatorie începând cu sâmbătă, 23 ianuarie, și este necesară și pentru pasagerii în tranzit spre Amsterdan, a anunțat compania Tarom.
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, afirmă că de anul acesta casele de marcat pot fi deduse din toate tipurile de impozit, sfătuindu-i pe antreprenori să folosească această facilitate atunci când completează declaraţiile fiscale.
În primele nouă luni din acest an, numărul turiştilor străini a scăzut cu 69%, astfel încât sectorul italian al turismului este într-un "şoc profund". Şi numărul turiştilor interni a scăzut pe perioada verii, conform Institutului Naţional de Statistică (Istat).
Cum turismul a fost și este grav afectat de pandemie, iar economia Thailandei se bazează în mare parte pe turism, Autoritatea Thailandeză pentru Turism (TAT) a semnat un parteneriat cu aplicația de întâlniri online Tinder în încercarea de a atrage câți mai mulți turiști în 2021.