luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Acord între Israel și Grecia: cetățenii vaccinați împotriva COVID vor călătorii fără restricții

Data publicării: 10.02.2021 • 14:41 Data actualizării: 10.02.2021 • 14:41
Asos, Grecia/FOTO: unsplash.com
Asos, Grecia/FOTO: unsplash.com

Israelul şi Grecia au încheiat luni un acord cu privire la turism care le va permite cetăţenilor lor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 să călătorească fără restricţii în cele două ţări, scriu AFP şi dpa.

„Trebuie să facilităm călătoriile celor care prezintă o dovadă de vaccinare şi vrem să facem acest lucru cu Israelul, care este cu mult înainte în materie de vaccinare", a afirmat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-o declaraţie comună cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu.

Acordul le va permite turiştilor israelieni "să se deplaseze în Grecia fără nicio limitare şi fără carantină", a precizat Netanyahu.

Aceste călătorii vor putea începe după ridicarea restricţiilor impuse în Israel privind zborurile internaţionale, care rămân deocamdată suspendate până pe 20 februarie.

Premierul israelian a adăugat că va fi creat un "paşaport verde" "imediat ce vor fi ridicate restricţiile cu privire la călătorii".

Dpa menţionează că în Uniunea Europeană problema ridicării restricţiilor de călătorie pentru cei care s-au vaccinat este una controversată. Cele 27 de state membre ale UE lucrează la un certificat comun de vaccinare, dar o dezbatere asupra posibilelor avantaje asociate cu acesta a fost amânată, luna trecută. O altă serie de chestiuni rămân nerezolvate, cum ar fi posibilul risc de infectare, în pofida vaccinării.

Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei, în Grecia.

Atena ar încerca să ajungă şi cu Marea Britanie la un acord similar cu cel cu Israelul, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră