Liberalii au depus, luni, la Camera Deputaților și Senat, solicitările privind revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Liberalii au depus, luni, la Camera Deputaților și Senat, solicitările privind revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Formularea aleasă de instituția Avocatul Poporului în notele atașate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienților rele tratamente, tortură sau pedepse, consideră Colegiul Medicilor București.
James Mitchell, fostul psiholog CIA considerat arhitectul programului de interogare aprofundată folosit în închisorile secrete ale Agenţiei, a justificat folosirea torturii în fața unui tribunal militar în baza militară americană de la Guantanamo Bay, informează News.ro.
Obama a scos în afara legii „interogatoriul extrem”. Aproape un deceniu mai târziu, reformele nu au fost implementate