TAROM lansează o nouă serie de oferte speciale pentru zboruri în lunile de toamnă, la preţuri începând de la 199 euro, informează compania printr-un comunicat remis, vineri.
TAROM lansează o nouă serie de oferte speciale pentru zboruri în lunile de toamnă, la preţuri începând de la 199 euro, informează compania printr-un comunicat remis, vineri.
Compania TAROM organizează Ziua Porților Deschise, pe 1 iunie. Copiii vor putea avea parte de un tur într-o aeronavă, cu acces inclusiv în cabina de pilotaj. De asemenea, biletele de avion achiziționate pe 1 iunie, pentru copii, vor fi gratis.
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, planurile României de a acorda firmei TAROM un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei), în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Sorin Grindeanu a declarat că Guvernul este interesat în acest moment să scoată Tarom din "zona nefericită" în care se află din punct de vedere economic şi caută investitori pentru acest lucru.
Lovitură dură pentru români! TAROM închide o rută intens circulată. Decizia a fost luată în urma restructurării planificate prin care compania aeriană trece.
Tarom câștigă o bătălie dură cu Wizz Air și rămâne cu 36.000.000$. Pentru ce a primit banii, aflăm dintr-o sentință definitivă a unei Curți Europene.
Marți, 14 noiembrie 2023, Compania Națională TAROM a operat o cursă specială pentru evacuarea a 86 de cetățeni români și membri ai familiilor lor din Fâșia Gaza.
O aeronavă a companiei Tarom a făcut pană în timp ce ateriza pe aeroportul din Budapesta. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.