Liderii europeni discută și despre acordul de securitate cu SUA, Marea Britanie și Australia și relațiile cu China.
Liderii europeni discută și despre acordul de securitate cu SUA, Marea Britanie și Australia și relațiile cu China.
Relaţia cu SUA reprezintă dimensiunea pe care Europa trebuie să continue să investească cel mai mult în ceea ce priveşte parteneriatele, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, sâmbătă, după ce a primit, la Aachen, Premiul "Carol cel Mare" - Pentru unitatea Europei.
SUA riscă să intre, pentru prima dată în istorie, în insolvență, în cazul în care pragul de îndatorare nu va crește. Guvernul Federal mai are fonduri pentru doar câteva săptămâni, iar secretarul Trezoreriei face un apel către Congres.
Moscova şi Washington au continuat joi, la Geneva, dialogul strategic început în iunie pe malul lacului Leman de către preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden, în încercarea de a atenua numeroasele divergenţe care subminează relaţiile dintre cele două ţări.
Statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunţat marţi şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas.
Statele Unite au înregistrat peste 21.500 de omucideri în 2020 - o creştere cu 30% în ecurs de un an -, arată statistici publicate de poliţia federală americană (FBI), relatează AFP.
Statele Unite i-au scutit pe talibani, care au preluat puterea în această vară în Afganistan, de la două sancţiuni economice, în vederea facilitării acordării unor ajutoare umanitare ţării, relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price a declarat vineri că Washingtonul condamnă în termenii cei mai puternici comentariile unui oficial taliban care a spus că gruparea va reinstitui utilizarea amputărilor şi execuţiile ca pedeapsă în Afganistan.