Luna aprilie marchează începutul sezonului de vârf în grădină. Sunt mai multe lucrări pe care trebuie să le faci acum însă unele sunt esențiale pentru plante.
Luna aprilie marchează începutul sezonului de vârf în grădină. Sunt mai multe lucrări pe care trebuie să le faci acum însă unele sunt esențiale pentru plante.
Samsung a lansat „Hearapy”, o aplicație concepută pentru a ameliora răul de mișcare folosind sunete. Testele inițiale arată rezultate promițătoare.
10.000 $ va costa uncia de aur, pe piaţa metalelor preţioase, până în anul 2030. Investitorii au trecut acum printr-un episod de panică de piaţă.
Floarea regilor, apreciată pentru eleganța și culorile sale spectaculoase, se plantează în luna aprilie pentru a înflori vara. Dacă ai ratat perioada optimă, va trebui să mai aștepți până în toamnă pentru a o pune în pământ și a te bucura de frumusețea ei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că decizia instanţei în cazul Pfizer nu a fost transmisă încă, prin executor judecătoresc, statului român.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii catolici, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj centrat pe semnificația profundă a Învierii și pe rolul esențial al femeilor mironosițe în vestirea acesteia.
Președintele SUA Donald Trump a declarat vineri că vicepreședintele JD Vance se va concentra pe investigarea fraudei în statele conduse de democrați în noul său rol de „țar al fraudei”.
Tribunalul București i-a ridicat controlul judiciar lui Călin Georgescu în dosarul de propagandă legionară și negarea Holocaustului. Decizia instanței este definitivă.