Raport oficial pensii în România. Topul județelor cu cele mai mari și cele mai mici pensii din țară. Pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 2.459 lei, în creștere cu 22,6%.
Raport oficial pensii în România. Topul județelor cu cele mai mari și cele mai mici pensii din țară. Pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 2.459 lei, în creștere cu 22,6%.
O floare rară, monument al naturii, poate fi admirată în Oltenia. Laleaua pestriță se întinde pe mai bine de o sută de hectare și e păzită de pădurari și de voluntari ca să nu fie ruptă de vizitatori, aşa cum s-a întâmplat cu mii de ghiocei într-o pădure din Gorj.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au analizat și aprobat, în ședința de vineri, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni. Costul, 150 de milioane de euro.
Regele Charles al III-lea, prima apariție publică după ce a fost spitalizat. În ce stare e? Unde și-a făcut apariția și ce spun oficialii despre starea lui de sănătate?
Pe măsură ce Ucraina încearcă să-și modernizeze armata și să se alinieze mai strâns la standardele occidentale, adoptarea carabinei M4, o versiune mai scurtă și mai ușoară a lui M16, marchează un pas către interoperabilitatea cu forțele NATO.
S-a stabilit cum se calculează „Taxa pe stâlp”, impozitul pe construcțiile speciale ale firmelor din mediul privat sau aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale.
Producătorii auto din UE se declară profund îngrijorați de taxele vamale suplimentare de 25% anunțate de Trump pentru toate mașinile și piesele imporate în SUA. Ei afirmă că din cauza noilor tarife mașinile vor fi mai scumpe la nivel global, nu doar în America.
Copiii folosesc rețelele de socializare încă de la 5 ani. Câte ore petrec cei mici pe internet pe zi? E un semnal de alarmă pentru toți părinții.