Fostul premier al României Adrian Năstase a fost invitat la recepția de 1 Decembrie, organizată de Administrația Prezidențială la Palatul Cotroceni, deoarece este din 2002 deținător al Ordinului Național Steaua României în grad de Mare Cruce.
Fostul premier al României Adrian Năstase a fost invitat la recepția de 1 Decembrie, organizată de Administrația Prezidențială la Palatul Cotroceni, deoarece este din 2002 deținător al Ordinului Național Steaua României în grad de Mare Cruce.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Martin Kallen, CEO al UEFA Events, propunerile FRF pentru antrenamentele echipelor naţionale care vor juca la Bucureşti în cadrul Euro 2020.
Ceaușescu și Partidul Comunist au încasat 12 milioane de lei după ce Steaua a triumfat la Sevilia în finala Cupei Campionilor Europeni. Astăzi, se împlinesc 37 de ani de la cea mai mare perfomanță a unei echipe de club din România
Fostul președinte al Ligii de Fotbal face mărturisiri incredibile. Jucători de la Steaua au fost puși gaj atunci când Becali făcea împrumuturi.
Dăncilă visează la Mondialul din douăzeci-treizeci, dar lucrările pentru Euro 2020 sunt în întârziere și față de estimările de acum trei luni și jumătate.
Noua arenă din Ghencea va avea o capacitate de 30.500 locuri și va îndeplini criteriile impuse pentru derularea de competiții sportive cu nivelul de clasificare UEFA 4.
Finala SuperLigii CEC Bank ediția 2017-2018 le-a adus față în față pentru a treia oară la rând pe Timișoara Saracens și Știința Baia Mare. Și în finala mică s-au întâlnit aceleași echipe ca și la ultimele două ediții.