Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României”

DE Adelina Sahlean | 15.07.2019 - 16:32

Preşedintele Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, ceremonia decorării urmând să aibă loc la o dată care va fi comunicată ulterior, informează Administraţia Prezidenţială.

SHARE

„Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Sursa citată precizează că „prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume. Simona ajunge luni, la ora 17.00, în România şi va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.