Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a acuzat, luni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) că încearcă să blocheze transportul în comun, susţinând că această instituţie a devenit "noua bâtă a PSD în Bucureşti".
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a acuzat, luni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) că încearcă să blocheze transportul în comun, susţinând că această instituţie a devenit "noua bâtă a PSD în Bucureşti".
Vin sancțiuni dure, după greva de la STB care a provocat haos în București, în luna ianuarie. Peste 200 de șoferi vor fi concediați, iar alți aproape 500, vor avea salariul diminuat.
Plata călătoriei cu cardul bancar direct în vehicule va fi posibilă în toate mijloacele de transport în comun (tramvaie, troleibuze, autobuze) în perioada următoare. Până acum, această facilitate era disponibilă doar în autobuzele noi Otokar şi Mercedes.
Primăria București vrea să înlocuiască vechile autobuze din Capitală.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, speră să existe decizia raţională în urma discuţiei care are loc în seara asta, astfel încât greva să se oprească începând cu mâine, a declarat acesta.
Salariații STB care au refuzat să reia lucrul după ce Tribunalul București a declarat greva ilegală ar putea scăpa de dosare penale, însă nu vor fi reangajați dacă li se desface cotractul de muncă și, în plus, ar putea plăti daunele provocate de întreruperea ilegală a lucrului.
Adrian Criț spune că nu se poate negocia cu sindicaliștii pentru că trebuie aplicată legea.
Printre măsuri se numără desfacerea contractului de muncă.