Doi elevi de 16 ani de la Colegiul Reformat din Târgu Mureş au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiaţi la „Balul bobocilor” organizat într-un club, în urma unei încăierări. Cei doi băieți nu au fost grav răniți, dar au fost internați.
Doi elevi de 16 ani de la Colegiul Reformat din Târgu Mureş au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiaţi la „Balul bobocilor” organizat într-un club, în urma unei încăierări. Cei doi băieți nu au fost grav răniți, dar au fost internați.
Fostul ministrul, Elena Udrea, a fost dusă la Spitalul de Urgență din Ploiești după ce i s-ar fi făcut rău în curtea Penitenciarului Târgșor.
Şefa secţiei de Dermatologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi este acuzată că s-a folosit de resursele medicale din spital. Tatăl e imobilizat la pat şi ar fi primit îngrijiri la standarde înalte, în timp ce mama ar fi stat internată câte 4-5 luni, cât să treacă iarna.
Un bãrbat de 34 de ani a supravietuit aproape miraculos, dupã ce a intrat cu autoturismul într-un stâlp de electricitate din beton, cu o vitezã care l-a urnit din loc.
El a spus că rezistenţa în cauză a fost generată de oameni, prin abuzul de antibiotice.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri, că includerea raportării infecţiilor nosocomiale în evaluarea managerilor de spitale are ca scop aflarea adevărului din sistemului medical şi excluderea blamării personalului.
Oamenii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar pe urmele agresorului au pornit mai multe echipaje de Poliţie.
Dr. Alexandru Coman, epidemiolog de spital la Institutul Inimii Cluj - Napoca şi vicepreşedintele Asociaţiei pentru Prevenţia şi Controlul Infecţiilor, a declarat într-un interviu că în momentul de faţă nu se cunosc cifrele reale legate de infecţiile asociate asistenței medicale.