joi 05 noiembrie
EUR 5.3443 USD 4.7518
Abonează-te
Newsweek România

Serghei Lavrov amenință Europa cu un război apocaliptic: „Va fi diferit și foarte scurt. Suntem pregătiți”

Data publicării: 05.11.2026 • 11:20 Data actualizării: 05.11.2026 • 11:31
Serghei Lavrov la G20 - Foto: Profimedia images
Serghei Lavrov la G20 - Foto: Profimedia images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că Moscova nu intenționează să intre într-un război cu Europa, dar este pregătită pentru un asemenea conflict. Șeful diplomației ruse a avertizat că o confruntare militară ar fi „diferită și foarte scurtă”.

Rusia transmite că nu își dorește un război cu Europa, însă este pregătită să răspundă dacă statele europene ar declanșa un conflict militar, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul celei de-a patra Conferințe internaționale privind securitatea eurasiatică, organizată la Minsk, în Belarus.

Serghei Lavrov amenință Europa cu războiul: „Va fi diferit și foarte scurt. Suntem pregătiți”

Șeful diplomației ruse a transmis că Moscova nu a exclus niciodată posibilitatea cooperării cu Occidentul, dar a condiționat reluarea relațiilor de schimbarea atitudinii statelor occidentale față de Rusia, relatează agenția Xinhua, citată de Agerpres.

Lavrov a susținut că Rusia nu are în plan o confruntare militară cu țările europene, însă a avertizat asupra consecințelor unui asemenea scenariu.

„Va fi diferit și foarte scurt”, a afirmat Serghei Lavrov.

Citește și: Putin amenință Europa cu apocalipsa nucleară: „Suntem pregătiți de război. Nu vor exista învingători”

Lavrov spune că Rusia este dispusă să coopereze cu Occidentul, dar pune condiții

În discursul susținut la Minsk, Serghei Lavrov a afirmat că Rusia nu a închis niciodată ușa dialogului cu statele occidentale și că este pregătită să coopereze cu guvernele care renunță la ceea ce Moscova consideră a fi o politică ostilă.

Totuși, ministrul rus a recunoscut că perspectivele reluării unor discuții directe cu Europa rămân neclare. Lavrov a criticat și poziția Occidentului față de schimbările din relațiile internaționale, susținând că statele occidentale se îndepărtează de tendința globală către o ordine multipolară.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței organizate de Ministerul de Externe din Belarus, la care au participat peste 600 de reprezentanți din aproximativ 50 de țări și regiuni.

Citește și: Financial Times: Lumea se apropie de un posibil Al Treilea Război Mondial. Europa, în fața unui pericol major

Lukașenko avertizează că războiul din Ucraina ar putea provoca un conflict de amploare

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a abordat la rândul său riscurile de securitate din Europa și consecințele războiului din Ucraina.

În discursul de deschidere a conferinței, liderul belarus a susținut că dezvoltarea unui nou model de securitate și cooperare în Eurasia reprezintă o necesitate practică, ale cărei beneficii s-ar putea extinde dincolo de regiune.

Lukașenko a făcut referire și la protestele din mai multe țări europene, afirmând că amploarea acestora ar trebui să constituie un avertisment pentru guvernele Uniunii Europene. El le-a îndemnat să identifice noi posibilități de cooperare.

Președintele bielorus a avertizat că războiul din Ucraina ar putea duce la izbucnirea unui alt conflict militar major și și-a exprimat speranța că va fi găsită cât mai curând o soluție pașnică.

Conferința de la Minsk, desfășurată pe parcursul a două zile, are pe agendă controlul armamentului, utilizarea noilor tehnologii în domeniul securității și dezvoltarea Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). Din această organizație fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră