Virgin Galactic a obţinut licenţă din partea Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) să transporte oameni în spaţiu, informaţie care a dus la o creştere de aproape 36% a acţiunilor companiei miliardarului Richard Branson, transmite CNBC.
Virgin Galactic a obţinut licenţă din partea Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) să transporte oameni în spaţiu, informaţie care a dus la o creştere de aproape 36% a acţiunilor companiei miliardarului Richard Branson, transmite CNBC.
Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA) a confirmat lansarea, joi, la ora 9:22 (1:22 GMT) a trei astronauţi către staţia spaţială a Chinei, aflată în construcţie, în cadrul unei prime misiuni, cu durata de trei luni, informează AFP.
„România, văzută din spaţiu. 40 de ani mai târziu” - acesta a fost titlul conferinţei la care a vorbit în deschidere cunoscutul astronaut român. El a povestit în premieră şi câteva dintre experienţele unice trăite în imponderabilitate.
România este a 11-a ţară care poate spune că a trimis un om în Cosmos. Dumitru Prunariu a intrat într-o categorie exclusivistă, care nici până astăzi nu are mai mult de 580 de membri cosmonauţi.
Marte nu a fost întotdeauna planeta aridă pe care o cunoaştem astăzi - în urmă cu miliarde de ani, găzduia lacuri, râuri şi chiar oceane - însă ce s-a întâmplat cu toată apa rămâne un mister.
Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată și construită integral în România.
Noul spațiu în care va funcționa Superbet va facilita campania de recrutare a talentelor din zona IT-high tech, pentru că este aproape de comunități academice relevante - Facultatea de Electronică, Politehnică, dar și de alte companii locale și internaționale de tehnologie.
Compania SpaceX a stabilit, duminică, un nou record mondial al numărului de sateliţi trimişi pe orbită cu o singură rachetă, relatează BBC.