VIDEO Cercetătorii, uimiți de descoperirea materiei organice pe asteroidul Itokawa

DE Adina Mutăr | 04.03.2021 - 20:15

Oamenii de știință au găsit apă și materie organică pe suprafața unui eșantion colectat din asteroidul Itokawa, din sistemul solar. Este prima dată când materie organică a fost găsită pe un asteroid.

SHARE

Eșantionul, foarte mic, provine de la asteroidul „Itokawa” și a fost colectat de prima misiune Hayabusa a Agenției de Explorare Aerospațială Japoneză (Jaxa) în 2010.

Pe eșantionul analizat s-a descoperit atât apă (mai multe mostre colectate de pe asteroizi aveau apă), cât și materia organică, ce nu provenea din exterior, ci chiar din asteroid.


Cercetătorii de la Royal Holloway, Universitatea din Londra, sugerează că asteroidul a evoluat miliarde de ani prin încorporarea materialului lichid și organic în același mod în care o face și Pământul.

Asteroidul a fost supus unor temperaturi ridicate extreme, deshidratării și spargerii, dar a reușit să se reformeze și să se rehidrateze folosind materialul pe care l-a preluat din mediu.

Studiul arată că asteroizii de tip S - cei mai comuni care se îndreaptă spre Pământ - pot conține componente brute ale vieții.

„Misiunea Hayabusa, o navă spațială robotizată dezvoltată de Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, s-a axat pe recoltarea de mostre și aducerea pe Pământ. Aceasta a prelevat o mostră de pe un mic asteroid din apropierea Pământului, numit Itokawa, pentru analize detaliate”, a declarat dr. Queenie Chan de la Departamentul de Științe ale Pământului de la Royal Holloway.

Citește și


Misiunea NASA către asteroidul Psyche16, „în faza finală”

VIDEO NASA: Sonda Osirix- Rex a colectat eșantioane de pe asteroidul Bennu

 

„După ce a fost studiată în detaliu de o echipă internațională de cercetători, analiza noastră asupra unui singur bob, poreclit „Amazon”, a descoperit atât materia primitivă (neîncălzită), cât și cea prelucrată (încălzită). În trecut, asteroidul a suferit o încălzire la peste 600 de grade Celsius”, a spus dr.Chan.

Cercetarea oamenilor de știință, intitulată „Materie organică și apă din asteroidul Itokawa”, a fost publicată în revista Scientific Reports.

„Aceste descoperiri sunt cu adevărat incitante, deoarece dezvăluie detalii complexe ale istoriei unui asteroid și calea sa de evoluție atât de similară cu cea a Pământului prebiotic”, a adăugat dr Chen.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.