Nicolae Ciucă, s-a întâlnit miercuri cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Cei doi oficiali au discutat despre susţinerea pe care Bucureștiul o acordă Chișinăului pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Nicolae Ciucă, s-a întâlnit miercuri cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Cei doi oficiali au discutat despre susţinerea pe care Bucureștiul o acordă Chișinăului pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Sălile de jocuri de noroc vor primi licență în funcție de numărul de locuitori. Senatul schimbă „regulile”.
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Au fost înregistrate 91 de voturi "pentru", 19 "împotrivă" şi o abţinere.
Senatorii au adoptat un proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, susţinut de PNL şi de neafiliaţi, care vizează completarea Legii nr. 46/2008, privind Codul Silvic, în sensul limitării exploatării fondului forestier de pe raza judeţului Ilfov.
Comisia de învățământ din Camera Deputaților, dar și guvernul au dat aviz negativ pentru introducerea cursurilor de prim-ajutor în școală. Zilele trecute, o fetiță a murit la școală și pentru că nimeni nu a știut să acorde acest tip de prim-ajutor.
Taxa de solidaritate a fost schimbată radical în Parlament după ce președintele Klaus Iohannis a propus-o spre reexaminare. Astfel, după noile amendamente, OMV va plăti mai puțin, iar Black Sea Oil&Gas este scutită de contribuție.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că "ieri a fost cea mai ruşinoasă zi", de când a intrat în polită. Bogdan s-a pronunţat public, în chestiunea modificărilor la Codul Penal, făcute în Senat, pentru abuzul în serviciu, pe stabilirea unui prag valoric.
Actrița Catinca Maria Nistor, controversata directoare a Institutului Cultural Român de la Londra, a fost revocată din funcție de Parlament.