Luna s-a micșorat cu aproximativ 45 de metri. Descoperirea care schimbă ce știm despre ea
Luna se micșorează lent, pe măsură ce interiorul său se răcește. Un studiu publicat în octombrie arată că raza satelitului natural al Pământului s-a redus cu aproximativ 45 de metri. Cercetătorii au identificat peste 10.000 de falii, cu implicații pentru viitoarele baze lunare.
Un nou studiu arată că Luna continuă să se contracte, un proces care a modificat suprafața satelitului natural al Pământului de-a lungul a sute de milioane de ani. Cercetătorii au identificat mii de falii și au calculat cât de mult s-a micșorat Luna, pornind de la imaginile realizate de o sondă NASA.
Luna s-a micșorat cu aproximativ 45 de metri. Peste 10.000 de falii descoperite. Ce au aflat cercetătorii?
Studiul, publicat pe 14 octombrie 2026 în revista The Planetary Science Journal, estimează că raza Lunii s-a redus cu aproximativ 42–46 de metri în ultimele 400–800 de milioane de ani.
Cercetarea a fost coordonată de Thomas R. Watters, cercetător emerit al Smithsonian Institution, împreună cu Maria Banks, Cole Nypaver și Mark Robinson.
Oamenii de știință au analizat imaginile realizate de Lunar Reconnaissance Orbiter, sonda NASA care studiază suprafața Lunii din 2009.
Astfel, au identificat peste 10.000 de structuri geologice asociate unor falii relativ recente, răspândite pe suprafața satelitului.
Aceste structuri apar atunci când interiorul Lunii se răcește și se contractă, iar scoarța este supusă unor forțe de compresie. În anumite regiuni, rocile se fracturează și se deplasează, formând mici abrupturi și ridicături.
Procesul este extrem de lent. Dacă ritmul contracției a rămas constant în intervalul analizat, raza Lunii s-a redus cu aproximativ 6–11 centimetri la fiecare milion de ani.
Citește și: NASA, detalii despre viitoarea bază pe Lună. Va avea rețea 5G și vehicule de transport astronauți și marfă
Ce înseamnă descoperirea pentru viitoarele misiuni pe Lună?
Spre deosebire de Pământ, unde cea mai mare parte a activității tectonice se concentrează la limitele plăcilor, Luna are un înveliș exterior format dintr-o singură placă.
Din acest motiv, faliile provocate de contracție sunt distribuite pe suprafețe întinse, iar cutremurele lunare se pot produce în regiuni diferite.
Cercetătorii au constatat că densitatea faliilor nu este uniformă. Regiunile în care scoarța lunară este mai groasă prezintă, în general, mai puține asemenea structuri, ceea ce sugerează că ar putea fi mai stabile.
Descoperirea are implicații pentru viitoarele misiuni care urmăresc construirea unor baze permanente pe Lună. Alegerea amplasamentelor trebuie să țină cont inclusiv de riscurile seismice.
Autorii consideră că procesul de contracție nu s-a încheiat, iar noi falii ar putea continua să apară pe măsură ce interiorul Lunii pierde căldură.
Citește și: Astronautul Dumitru Prunariu spune că ajungerea pe Lună este doar un intermediar spre planeta Marte
Studiul reprezintă una dintre cele mai detaliate evaluări ale contracției Lunii și oferă informații despre evoluția sa geologică, potrivit Smithsonian Institution.
