Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Cei mai mulți tineri alocă un buget cuprins între 150 și 300 de euro pentru chirie, însă nu toți vor reveni în centrele universitare.
Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Cei mai mulți tineri alocă un buget cuprins între 150 și 300 de euro pentru chirie, însă nu toți vor reveni în centrele universitare.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna august 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.275 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 97 lei (-2,9%), potrivit datelor publicate vineri de INS.
Serviciile de transport aerian, ţigările şi fasolea boabe s-au scumpit cel mai mult în luna august, faţă de iulie, în timp ce preţurile la cartofi, combustibili şi servicii de telefonie au scăzut în perioada menţionată, se arată într-un raport al Institutului de Statistică.
Recesiunea economică provocată de pandemie nu a mărit în luna iunie a anului în curs numărul şomerilor aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, raportat la perioada similară a anului trecut.
Ministrul de Finanţe Florin Cîțu a anunţat că deficitul bugetar va creşte în 2020 de la 6,7% din PIB, estimarea iniţială, către 8,6% din PIB.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, la Timişoara, că în şase judeţe din România se observă o creştere peste 30 la sută a cazurilor de COVID - 19 şi că numai în ultimele zile s-a observat o creştere a cazurilor în 15 judeţe din ţară, însă în alte 19 se observă o scădere.
Restricțiile de cicrulație din perioada stării de urgență (16 martie – 14 mai) au avut ca efect și un număr semnificativ mai mic al morților și răniților în urma accidentelor grave .
Măsurile de izolare luate în starea de urgență și restricțiile din starea de alertă au avut și efectul scăderii numărului de infracțiuni din România. Însă nu toate tipurile de infracțiuni au scăzut, numeric, la fel.