Nike va pleca complet din Rusia în următoarele luni, a anunțat joi Reuters, citând o declarație trimisă prin e-mail de companie.
Nike va pleca complet din Rusia în următoarele luni, a anunțat joi Reuters, citând o declarație trimisă prin e-mail de companie.
Remus Cernea, corespondentul Newsweek România în Harkov: Ajuns la Harkov, în estul Ucrainei, aproape de linia frontului, am înregistrat două explozii produse de bombardamentele rusești asupra orașului, chiar în timp ce realizam un clip video.
Criza ucraineană a exporturilor de cereale ar fi fost deja rezolvată dacă Kievul şi aliaţii săi occidentali ar fi deminat porturile de la Marea Neagră, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov după discuţiile cu omologul său iranian, Hossein Amir-Abdollahian.
Guvernul Marii Britanii a impus Rusiei o nouă rundă de sancţiuni comerciale, prin care interzice exportul unei game de mărfuri către Moscova
Europa a fost avertizată de Agenţia Internaţională pentru Energie să se pregătească pentru ce e mai rău la iarnă, în cazul în care Rusia va lăsa continentul fără gaz.
Estonia acuză miercuri Rusia de faptul că desfăşoară acţiuni care pot provoca o escaladare a tensiunilor, odată cu apropierea unui summit NATO, săptămâna viitoare, inclusiv simulări de tiruri cu rachetă şi încălcări ale spaţiului aerian eston.
Estonia acuză miercuri Rusia de faptul că desfăşoară acţiuni care pot provoca o escaladare a tensiunilor, odată cu apropierea unui summit NATO, săptămâna viitoare, inclusiv simulări de tiruri cu rachetă şi încălcări ale spaţiului eston aerian.
Finlanda s-a pregătit de zeci de ani pentru un atac din partea Rusiei şi ar rezista viguros într-o astfel de situaţie, a susţinut comandantul forţelor armate finlandeze, generalul Timo Kivinen.