Kinetoterapeuta Ramona Pavel are o carieră de excepţie, pornită în România şi dezvoltată în Franţa, printre elitele unei specializări la care numărul terapeuţilor de top este extrem de mic.
Kinetoterapeuta Ramona Pavel are o carieră de excepţie, pornită în România şi dezvoltată în Franţa, printre elitele unei specializări la care numărul terapeuţilor de top este extrem de mic.
Anne Marie s-a născut în București și plecat din România la vârsta de 6 ani. Ajunsă în Marea Britanie, a trecut prin sistemul de învățământ de acolo și a fost licențiată în Management la Institutul Britanic de Management, care acum a devenit Chartered Management Institute.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că este imposibil să nu existe în România şi politicieni influenţaţi de Moscova, însă estimează că puţini lideri de primă mărime ar intra în această categorie.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, vineri, pe secretarul general din MAE din Qatar, Ahmed bin Hassan Al Hammadi, cu ocazia vizitei oficialului la Bucureşti.
Preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea în trimestrul doi din 2022, urcând cu 9,9% şi, respectiv, 1,7%, comparativ cu perioada similară din 2021, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la spațiul Schengen nu are niciun motiv să mai fie amânată fără niciun motiv întrucât țara noastră îndeplinește condițiile de mai bine de 10 ani, iar criteriile au fost verificare și răsverificate în acest timp.
Poşta Română devine partener în dezvoltarea sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.
Elisa Ferreira a menţionat că românii şi-au arătat solidaritatea şi capacitatea de a se mobiliza, găzduindu-i pe refugiaţii ucraineni. Ea a transmis în limba română mulţumiri, în numele Comisiei Europene, pentru aceste gest.