Autorităţile belaruse au explicat luni că zborul Ryanair deturnat duminică spre aeroportul din Minsk cu un opozant politic la bord a fost ameninţat într-un email semnat de organizaţia palestiniană Hamas.

CEO-ul companiei low-cost Ryanair a acuzat că la bordul avionului deturnat duminică de Belarus s-ar fi aflat agenți din cadrul serviciilor secrete ale acestului stat (KGB), scrie agenția France Presse.
Deturnarea unui avion civil pentru arestarea unui opozant al președintelui Aleksandr Lukașenko este un precedent periculos, care ar putea fi folosit și de alți dictatori, potrivit lui Cristian Diaconescu, președintele PMP și fost ministru de Externe.
Pasagerii spun că disidentul Roman Protasevici părea speriat când a aflat că avionul este obligat să aterizeze la Minsk. El i-a dat prieteni sale telefonul și laptopul, însă și aceasta ar fi fost reținută de către oficialii din Belarus.