Președintele rus Vladimir Putin a avertizat, luna aceasta, că intenția țării sale de a utiliza arme nucleare în Ucraina nu este o cacealma. Dacă va da curs amenințării, este probabil că armele lui preferate ar fi cele nucleare tactice.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat, luna aceasta, că intenția țării sale de a utiliza arme nucleare în Ucraina nu este o cacealma. Dacă va da curs amenințării, este probabil că armele lui preferate ar fi cele nucleare tactice.
Autoritățile ruse efectuează un sondaj secret pentru a tatona opinia publică cu privire la posibila pierdere a controlului asupra Crimeii ocupate, potrivit Centrului Național de Rezistență din Crimeea.
Statele Unite trebuie să implementeze Pactul de Securitate de la Kiev pentru a rezolva „problema” cu Rusia și pentru a aborda apoi problema mai de lungă durată cu China, a declarat fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen,.
În cadrul reuniunii vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, arată Administraţia Prezidenţială.
Trupele americane și rusești au făcut schimb de salutări prietenești și au pozat împreună în weekend pe o autostradă din nord-estul Siriei, într-o manifestare rară de congenialitate între forțele rivale.
Forțele armate ale Ucrainei au doborât o rachetă de croazieră cu ajutorul unui sistem antiaerian portabil Igla MANPADS, în timpul unuia dintre cele mai grave atacuri. Armata ucraineană a publicat o înregistrare video a misiunii de luptă.
Putin ar putea folosi delfini militari special antrenați pentru a patrula în apele ucrainene după ce podul Kerch, care leagă Crimeea de Rusia, a fost aruncat în aer într-un presupus atac al forțelor ucrainene
Un pilot rus de avion de vânătoare recunoaște că sisteme portabile de rachete antiaeriene (MANPADS) ucrainene sunt cea mai mare amenințare pentru avioanele Su-35 și Su-34.