Momentul în care rușii își detonează propriile mine ca să iasă din încercuirea ucraineană. Rusia își continuă încercarea de a captura orașul ucrainean Avdiivka, fără a ține seama de pierderile uriașe care se apropie de un maxim istoric
Momentul în care rușii își detonează propriile mine ca să iasă din încercuirea ucraineană. Rusia își continuă încercarea de a captura orașul ucrainean Avdiivka, fără a ține seama de pierderile uriașe care se apropie de un maxim istoric
Austria, care nu ne vrea în Schengen, fabrică motoare pentru dronele rusești care cad în România. Compania austriacă în cauză este investigată în Austria de peste un an.
Președintele Vladimir Putin, care a declanșat de aproape 2 ani un război sângeros în Ucraina a avertizat că actualul conflict dintre Israel și Hamas ar putea extinde efectele dincolo de Orientul Mijlociu.
Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la "un ajutor umanitar şi civil".
Un arădean în vârstă de 27 de ani, care anul trecut a mers voluntar pe frontul din Ucraina, a fost ucis, au anunţat apropiaţii acestuia, iar familia aşteaptă repatrierea corpului neînsufleţit.
Fostul președinte american, Donald Trump, care pretinde că are o relație strânsă cu premierul maghiar Viktor Orban, a comis o gafă monumentală, confundând Ungaria cu Turcia. Mai mult, Trump sugerează că Ungaria „împarte” granița cu Rusia.
Război electromagnetic. Noua armă a Chinei poate distruge complet infrastructura inamicului. Armata chineză recuperează rapid deficiențele în luptele în care accesul și controlul spectrului electromagnetic sunt aprig contestate
Kremlinul a negat marţi o informaţie apărută în media potrivit căreia preşedintele Vladimir Putin ar fi bolnav şi a respins totodată zvonurile persistente potrivit cărora acesta ar folosi sosii atunci când este nevoie să apară în public.