Un pasionat de automobile s-a prezentat la RAR Constanța cu o mașină de poveste, o bijuterie de Cadillac Series 75 Fleetwood Sedan, fabricat în 1939.
Un pasionat de automobile s-a prezentat la RAR Constanța cu o mașină de poveste, o bijuterie de Cadillac Series 75 Fleetwood Sedan, fabricat în 1939.
Pericol public! Proprietarul unui pick-up Mitsubishi L200 s-a prezentat la RAR pentru a face inspecția tehnică și a redobândi talonul mașinii cu întreaga articulație a unei roți legată cu o funie, sperând că inspectorii nu se vor prinde sau vor trece cu vederea.
Politic sau nu, în premieră, ANPC s-a apucat să verifice starea tehnică a mijloacelor de transport STB și să sancționeze societatea deși, conform legii, de ITP-ul acestora se ocupă autoritatea competentă din Ministerul Transporturilor. Iar vehiculele STB, cum, necum, au ITP.
Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii Registrul Auto Român (RAR) în ultimele 3 luni, iar sancţiunile au depăşit un milion de lei.
TÜV, entitatea din Germania care se ocupă de inspecția tehnică (ITP) a autovehiculelor, echivalentul RAR-ului de la noi, efectuează anual circa 9,6 milioane de ITP-uri.
Începând din data de 25 octombrie, pentru 30 de zile, accesul persoanelor în sediile și reprezentanțele RAR din toată țara este permis doar în baza certificatului verde COVID, potrivit deciziilor Comitetului Național Pentru Situații de Urgentă.
Registrul Auto Român, condus de Radian Tufă, a făcut mai multe achiziții directe de la DD Deratex, firma controlată de liberalul Dan Meran. Tufă și Meran fac parte din conducerea organizației PNL din Sectorul 5.
Tribunalul Vaslui a admis, joi, propunerea DNA şi a dispus arestarea preventivă a şase inculpaţi, printre care doi inspectori ITP şi un inspector de la RAR Vaslui, într-un dosar privind obţinerea ilegală a inspecţiei ITP pentru maşini cu probleme tehnice.