Ludovic Orban a anunţat că va fi amânat evenimentul de lansare a programului de guvernare „Dezvoltăm România”, care trebuia să se desfăşoare luni de la ora 18.00, scrie news.ro.
Ludovic Orban a anunţat că va fi amânat evenimentul de lansare a programului de guvernare „Dezvoltăm România”, care trebuia să se desfăşoare luni de la ora 18.00, scrie news.ro.
Macedonia de Nord, Scoția, Slovacia și Ungaria au completat tabloul grupelor Campionatului European, joi, după ce au câștigat meciurile din barajul Ligii Națiunilor, relatează hotnews.ro.
Opt universități organiează, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a anunţat, luni seară, că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea restricţiilor impuse.
Programul de internaționalizare se prelungește până la finalul anului 2023, conform proiectului de OUG al Ministerului Economiei.
Centrele de eliberare a actelor de identitate vor fi deschise în zilele de 26 și 27 septembrie în București, pentru a veni în sprijinul celor care vor să voteze la alegerile locale.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că, începând din anul şcolar viitor, elevii vor avea o oră de sport în plus, care va fi adaptată condiţiilor speciale impuse de epidemia de COVID-19.
Sateliţii scoşi din uz, resturi de lansatoare de rachete, de panouri solare și chiar piulițe și șuruburi orbitează la sute de kilometri deasupra planetei noastre și se deplasează cu viteze de până la 28.000 de kilometri pe oră, reprezentând un risc din ce în ce mai mare.