Fostul procuror şef al Biroului de Informare şi Relaţii publice din cadrul Parchetului General, Ramona Daniela Bulcu, a decedat după ce s-a aruncat de la aproximativ 20 de metri din sediul instituţiei.
Fostul procuror şef al Biroului de Informare şi Relaţii publice din cadrul Parchetului General, Ramona Daniela Bulcu, a decedat după ce s-a aruncat de la aproximativ 20 de metri din sediul instituţiei.
Marin Iancu, unul dintre cei doi deținuți politici care au făcut parte din delegația PSD trimisă la președintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre problemele Justiției, a fost sursa „Călin F.” a Securității, fiind racolat în penitenciarul Aiud, conform documentelor CNSAS.
Publicația Financial Times scrie că „modul în care România o tratează pe Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA a divizat Europa și a întors instituțiile de la Bruxelles una împotriva celeilalte”.
Continuă emoțiile pentru Laura Codruța Kovesi, aflată pe lista scurtă a liderilor UE pentru a fi numită în funcția de procuror-șef european. Parlamentul European și Consiliul UE au epuizat, joi, și a treia rundă de negocieri, însă fără a ajunge la un consens.
Potrivit unei încheieri la o ședință de judecată, publicată de site-ul CluJust, la Cluj, un procuror a cerut întreruperea procesului pentru a participa la protestul #șîeu. Avocații inculpatului au fost de acord, iar ședința a fost întreruptă.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a transmis o scrisoare oficială ministrului român al Afacerilor Europene, George Ciamba, prin care informează despre faptul că propunerea Legislativului european pentru șefia Parchetului european este Laura Codruța Kovesi.
Laura Codruța Kövesi, fostă procuror general al României și fostă șefă a DNA, candidează pentru postul de procuror-șef european cu, se pare, destul de multe șanse să și ocupe această poziție.
Ministrul Justiţiei vrea să stabilească prin ordonanţă de urgenţă procedura de desemnare a procurorului european din partea României.