Deputata PNL Raluca Turcan a reacționat joi în urma atacului de la un liceu din Pitești, în urma căruia un elev de 15 ani și-a rănit doi colegi. Potrivit acesteia, există legi pentru a preveni astfel de incidente, însă „zac blocate în Parlament”.
Deputata PNL Raluca Turcan a reacționat joi în urma atacului de la un liceu din Pitești, în urma căruia un elev de 15 ani și-a rănit doi colegi. Potrivit acesteia, există legi pentru a preveni astfel de incidente, însă „zac blocate în Parlament”.
Incident grav într-un liceu din Pitești, joi dimineață. Un elev de 15 ani ar fi intrat în unitatea de învățământ înarmat cu o macetă și ar fi atacat doi colegi. Unul dintre adolescenți a fost rănit la antebraț și transportat la spital. Polițiștii au intervenit și fac cercetări.
O parcare supraterană semiautomatizată cu peste 230 de locuri a fost construită în cartierul Trivale din municipiul Piteşti, investiţia de peste 12 milioane de lei fiind recepţionată marţi.
Progresul fizic al lucrărilor pe Secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) de pe Autostrada Sibiu-Piteşti, a crescut semnificativ, chiar dacă nu se lucrează pe toate porţiunile de drum, deoarece nu a fost emis Acordul Revizuit de Mediu pentru cei 31,3 km, în întregime, informează CNAIR.
Un tren CFR a ajuns cu 305 minute întârziere, după ce locomotiva modernizată s-a defectat. Astfel, trenul RE 9200 pe ruta Pitești – București a ajuns în Capitală aproape de ora 12 deși sosirea era planificată la 6.44.
Lucrările la primul tunel la nivel de autostradă din România, aflat pe Secțiunea 4 a mult-așteptatei Autostrăzi Pitești - Sibiu, sunt în avans cu circa 6 luni față de grafic.
Probleme pe autostrada (Drum expres) Pitești - Craiova duipă ce a plouat intens. Pe unele de porțiuni de autostradă, drumul a luat-o la vale. Atențe, șoferi.
În România, a fost inaugurată prima stație de încărcare pentru mașinile electrice cu o putere de 1 MW din Europa de Est. Puterea maximă disponibilă pe un conector CCS pentru autoturisme este de 600 kW.