Un număr de 606 focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joi la nivel naţional, iar 65 de focare din gospodăriile populaţiei au fost stinse în ultima săptămână, conform informaţiilor publicate vineri de ANSVSA, conform Agerpres.

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a anunţat că a participat miercuri la şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucureşti unde a fost aprobat un plan de măsuri pentru eliminarea focarului de pestă porcină în Sectorul 6.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.688 de cazuri la mistreţi. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
Un număr de 266 de focare de pestă porcină africană erau active, vineri, în 139 de localităţi din 23 de judeţe, potrivit unui comunicat remis de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).